Mesajul celui mai popular primar din istoria Roșieștiului: „Cred în Dumnezeu și vă chem pe toți alături de mine”

UN PRIMAR SERIOS… Medicul veterinar Florin Anea închide, în aceste zile, un prim mandat ca primar al comunei Roșiești. Un mandat greu, de pe urma căruia rămân primii kilometri de asfalt, 9 km, investiții în școli, grădinițe sau la biserici.

Primarul Anea are nevoie, în continuare, de sprijinul alegătorilor, care îl vor vota pe 27 septembrie, pentru a termina ceea ce a promis. Ca om de cuvânt ce este, Anea a lansat un mesaj către toți locuitorii Roșieștiului, prin care îi cheamă alături de el, pentru a continua modernizarea comunei.

Și, suntem siguri, pe 27 septembrie, primarul actual va primi un cec în alb din partea alegătorilor, pentru că este nevoie de un om echilibrat în fruntea unei comune cu mari probleme sociale și economice.

„Dragi cetățeni ai comunei ROȘIEȘTI,

Au trecut 4 ani de când mi-ați oferit sprijinul și încrederea de a vă reprezenta. Pentru mine, a fost o onoare. Acești 4 ani nu au fost ani ușori, însă mi-am asumat răspunderea și am căutat în toată această perioadă să gasesc soluțiile cele mai bune pentru oferirea unui trai decent.

Nu m-am uitat deloc în urmă, am luat lucrurile de acolo de unde le-am găsit, nu am căutat vinovați, nu m-am victimizat. Am pornit la drum cu multă încredere, voință și implicare.

Am început, alături de dumneavoastră, să modernizăm comuna, prin proiectele pe care le-am implementat, această modernizare începând cu primul km de asfalt realizat (de fapt, 9 km de asfalt realizați în acești 4 ani), alți 15 km de asfalt sunt aproape de a obține finanțare, plus alte proiecte majore care au vizat Sănătatea, Educația, Cultura, Religia etc.

Am promovat și voi promova în continuare personalitățile care s-au născut pe aceste meleaguri, prin organizarea unor evenimente de ținută. Aceste personalități, la un moment dat, au avut o importanță zonală, națională și chiar internațională, sunt valori cu care generațiile de astăzi ar trebui sa ne mândrim, oricând pot fi modele pentru noi.

Sunt sigur că așteptările fiecăruia dintre noi sunt destul de mari, ceea ce vă pot spune este faptul ca într-o perioadă scurtă de timp (4 ani) nu ai cum să schimbi din temelii anumite mentalități, caractere, nu poți realiza obiective de investiții pe care altii le-au realizat în 3-4 mandate (s-a văzut că acolo unde este continuitate și rezultatele sunt pe măsură).

În toți acești ani au existat și eșecuri, cum ar fi proiectele declarate eligibile, dar fără finanțare. Nu m-au dezarmat aceste nereușite, am continuat depunerea acestor proiecte pe alte surse de finanțare, unele dintre ele reușind să fie câștigătoare.

M-am implicat și am reușit să ofer suport pentru ca mulți tineri din comuna noastră să-și găsească un loc de muncă, mai ales datorită faptului că în zonă avem mulți investitori cu care avem relații de colaborare foarte bune.

Nu am fost și nici nu voi fi un pătimaș al politicii, sunt un simplu om care dorește să facă ceva pentru comunitatea pe care o reprezintă, sunt un om tolerant, nu am promovat niciodată ura și dezbinarea pe motive politice.

Am nevoie în continuare de încrederea și sprijinul dumneavoastră pentru a continua ceea ce am început, acesta fiind și motivul pentru care candidez. Știm cu toții foarte bine că 4 ani de mandat nu sunt suficienți pentru a duce la bun sfârșit o mare parte din nevoile, dorințele și poate chiar și visele noastre.

Pot să vă spun că, la începutul mandatului, nu cunoșteam mecanismele administrației locale, însă prin munca pe care am depus-o alături de o echipă pe care am început să o conturez, am acumulat experiență în ceea ce privește depunerea și reușita proiectelor, fără de care modernizarea comunei nu ar fi posibilă.

Campania mea electorală se va baza pe respect. Nu voi promova atacul la persoană, la profesionalismul persoanei, la familie. Campania mea electorală se va baza pe prezentarea realizărilor din acești 4 ani, pe oportunități și perspective care să confere locuitorilor comunei Roșiești condiții de trai decente.

Am alături de mine o echipă de consilieri puternică și hotărâtă de a realiza aceste deziderate de modernizare a comunei.

Sunt un om care crede în Dumnezeu, în valorile familiei, sunt același om pe care îl cunoașteți de mulți ani, am răspuns pozitiv la toate apelurile dumneavoastră și vă pot spune că funcția nu mi-a schimbat principiile, valorile, caracterul.

Consider că viitorul ne aparține, iar acest drum lung trebuie să-l continuăm împreună, prin susținere și implicare.

Cu respect față de locuitorii comunei Roșiești,”.

Florin Anea – candidat la funcția de primar

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: