Scandal de pomină în Broșteni (Ivănești). Candidatul liberal Pârgaru de la Poienești, amenințări cu moartea!

BĂTAIE ÎN PORUMB… Un scandal care s-a lăsat cu lovituri, plângeri la Poliție și amenințări cu moartea îl are în centru pe candidatul PNL de la primăria Poienești, Constantin Pârgaru. Un scandal cel puțin ciudat, care s-a petrecut duminică dimineață în satul Broșteni, din comuna Ivănești, acolo unde Pârgaru are terenuri agricole.

Sunt două variante ale scandalului, povestite de cele două tabere.

Una este formată din săteanul Ioan Paveluc, care susține că a fost agresat de Pârgaru, s-a apărat și a lovit și el, iar noaptea mai multe mașini cu persoane din comuna Poienești, în care se aflau și frații Pârgaru, au venit la casa lui și l-au amenințat cu moartea.

Cea de-a doua este a candidatului PNL la primăria Poienești, Pârgaru nerecunoscând nicio acuzație. Din contră, spune că a fost atacat cu cuțitul de Paveluc și că este nevinovat.

Dar, haideți să vedem ce spun cele două tabere.

„Duminică dimineața, am mers la un teren pe care am lucernă și l-am găsit pe Pârgaru pe terenul meu. L-am întrebat ce caută acolo, mai ales că am lucernă și mi-o distruge cu mașina lui de teren. Mă învecinez cu terenurile plantate de el. El mi-a spus că, dacă nu-mi convine, să mă duc să-l dau în judecată, că el are bani și nu-i pasă. Acest domn Pârgaru este un mare șmecher în zonă. Din una în alta, a mers în mașina lui și a scos un baston ca de Poliție, cu care m-a lovit. Mi-a tras 6-7 lovituri, după care i l-am smuls din mână și l-am lovit și eu. Eram cam 8.30 dimineață și mulți martori, care duceau vacile. Constantin Pârgaru s-a dus duminică la Poliție, să depună plângere împotriva mea. Eu m-am dus luni, iar șeful de post de la Ivănești mi-a spus că nu are timp, să trec altă dată. Polițistul de la Ivănești m-a întrebat de ce l-am bătut pe Pârgaru, că m-a prins la furat de porumb, nu mi-a înregistrat plângerea.

Luni seara, au oprit la poarta mea vreo 3 mașini, din care au coborât 13, 14 inși, care au început să strig să ies din curte, că mă omoară pentru că am dat în dl. Pârgaru. Mi-au jignit familia, m-au înjurat, erau și cei doi frați Pârgaru de față.

Am sunat la 112, mi s-a făcut legătura la Poliția Municipală, iar un domn de acolo m-a întrebat dacă sunt cel care l-a lovit pe dl. Pârgaru, în loc să trimită echipaje în sat. Simt că vor să mă omoare, ajutați-mă! Nici nu mai ies din casă, mașinile trimise de Pârgaru patrulează pe uliță, vor să mă prindă”,

spune Ioan Paveluc.

De partea cealaltă, Constantin Pârgaru are altă variantă.

„Prostii, domnule! Eu m-am dus la terenurile mele, duminică dimineață, să văd ce e cu porumbul. Acest Paveluc era în lanurile mele de porumb, la furat, cu toată familia sa, soție și copil. A sărit cu cuțitul la mine, am cinci copci. Am și certificat medico-legal, era să mă taie cu cuțitul, m-a lovit la gât. Puteam să mor. Întrebați pe toată lumea din Broșteni cine este Paveluc și cu ce se ocupă. Nu s-a dus nimeni la el, nu suntem nebuni. Mă voi adresa instanțelor, pentru că m-am săturat să mă fure, acum a ajuns să mă lovească și cu cuțitul”,

spune Pârgaru.

O poveste extrem de încâlcită, la care vom afla, cu siguranță, un răspuns din partea organelor abilitate.

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: