APIA Vaslui lucrează și sâmbătă, pentru a primi cererile fermierilor calamitați

AJUTOARE… Noi termene limită pentru depunerea cererilor de către fermierii vasluieni care se încadrează la ajutoarele de stat aprobate de Guvern. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a prezentat schemele de plată pentru fermieri de la despăgubirile pentru secetă până la ajutoarele pentru crescătorii de bovine, suine și cel avicol.

”Pentru ajutorul de stat acordat pentru secetă avem termen 15 septembrie pentru depunerea cererilor. Pentru crescătorii de sectorul bovin avem ca termen data de 29 septembrie.

În cazul crescătorilor de suine, aceștia pot depune cerererile la APIA până la data de 29 septembrie. Pentru sectorul avicol, cererile se depun tot la APIA iar termenul final este de 29 septembrie 2020”,

a spus ministrul.

Acesta a anunțat că funcționarii APIA vor primi cereri și în week-end. ”Toate aceste plăți se vor face și prin APIA iar funcționarii vor lucra și în zilele de sâmbătă. Pentru acest lucru am aprobat Ordonanțe de Urgență iar termenele sunt foarte scurte! În momentul în care are loc finalizarea înscrierii, se centralizează cererile, se fac câteva verificări iar în 3 zile după banii o să înceapă să intre în conturile fermierilor”,

a spus ministrul.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: