A murit o legendă a Vasluiului! A fost printre primii patroni din oraș!

LACRIMĂ… S-a stins din viață, tăcut și uitat de lume, vasluianul Mihai Hapiuc, pe care prietenii îi spuneau „Mutu”. Mulți vasluieni l-au cunoscut, de-a lungul anilor, mai ales că a deținut, în primii ani de democrație, în anii ’90, o pizzerie celebră în oraș, H&P, undeva în zona Independența, pizzerie frecventată de foarte mulți vasluieni, ajunși acum la vârsta maturității depline.

De-a lungul anilor, starea de sănătate a lui Hapiuc s-a deteriorat vizibil, medicii fiind nevoiți să-i amputeze piciorul. Cu timpul, a abandonat toate afacerile. În ultimii ani, a stat mai mult la pat, fiind văzut foarte rar prin oraș. La doar 67 de ani, Mihai Hapiuc s-a stins din viață, trecând în lumea de dincolo. Dumnezeu să-l ierte!

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: