Stenogramele rușinii! Cum l-a umilit Tătaru pe Arcăleanu, de față cu liderii PNL din județ!

SCANDAL LIBERAL… Marius Arcăleanu, candidatul liberal care i-a suflat în ceafă lui Dumitru Buzatu, la președinția Consiliului Județean, a fost trecut total pe linie moartă în PNL Vaslui. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care deține funcția de președinte al PNL Vaslui, a decis să-i ofere o lecție lui Arcăleanu, pentru modul în care acesta a mers la București, pentru a cere un post eligibil în Parlament.

De fapt, supărarea lui Tătaru provine de la faptul că locurile eligibile erau deja date, iar Arcăleanu a refuzat să stea în „poziția ghiocelului” în fața sa, așa cum fac mulți liberali din județ.

În timpul alegerilor locale, circula un zvon prin PNL, precum că Arcăleanu ar urma să treacă la un alt partid, însoțit de cei cu care a fost în PDL pe vremuri. Lui Tătaru nu i-a plăcut ce a auzit, chiar dacă era o diversiune, așa că nu i-a mai răspuns la telefon lui Arcăleanu.

Când a venit vremea listelor la Parlament, Tătaru l-a „executat” pe Arcăleanu și nu l-a pus pe liste. Mai mult, fostul candidat la președinția CJ nici nu a fost invitat la ședințele de partid.

Suntem în posesia unor stenograme incendiare, care demonstrează modul lipsit de politețe în care Tătaru l-a tratat pe Arcăleanu la ședința de pe grupul intern al PNL Vaslui, în care s-au votat candidaturile pentru Parlament.

„Stimați colegi, vă anunț oficial aici că mi-am depus candidatura pentru unul din locurile de la Senat sau de la Camera Deputaților, în urma muncii depuse și a celui mai bun rezultat pe care l-a scos PNL cu mine candidat la președinția Consiliului Județean”, spune Arcăleanu, la începutul ședinței.

Mai mulți primari sau lideri locali PNL îi urează „Succes” lui Marius. Intervine Tătaru, care îl calcă în picioare pe Arcăleanu, la propriu, aruncând la gunoi mesajul tânărului care a adus peste 51.000 de voturi pentru PNL.

„Bună dimineața, tuturor! Reiau un mesaj pe care l-am transmis BPJ Vaslui în urmă cu 30 de minute și unde s-au votat listele parlamentare ale PNL Vaslui”, scrie Tătaru pe grupul intern. Mai clar fie spus: „Nu-l băgați în seamă pe Arcăleanu, votați lista stabilită de mine”.

Arcăleanu nu se lasă: „Sper ca votul dvs de astăzi să-mi dea șansa să facem aceeași echipă și să avem în continuare performanțe frumoase”.

Primarii PNL îl felicită și spun că îl susțin.

„Tocmai de asta v-am rugat să fiți atenți, stimați colegi! Numele meu nu este trecut pe nicio listă”, spune Marius.

Liderii locali și primarii prezenți cred că îl votează pe Arcăleanu și tot votează „Pentru”, fără să realizeze diversiunea lui Tătaru, care se trecuse de unul singur în fruntea listei la deputați.

„Stimați colegi, vă rog să vă uitați cu atenție pe listele supuse votului”, mai face un apel Arcăleanu, în timp ce Daniel Onofrei numără de zor voturile electronice. Primarul de la Pogana, Cristi Spiridon, spune: „Un coleg de-al nostru și-a manifestat intenția de a fi luat și el în seamă. Nimeni nu am văzut să dea atenție acestui lucru”.

Tăcere. Tătaru nu le răspunde liberalilor nemulțumiți, în timp ce Onofrei numără în continuare: „71, 72…”.

Alina Munteanu, primărița de la Grivița intervine și ea: „Poate cineva din conducere să ne spună dacă a existat un termen pentru pentru înscrierea candidaturilor și pentru analiza cererilor depuse”.

„Cine au făcut listele?”, întreabă un alt liberal.

Tătaru nu dă doi bani pe întrebările colegilor lui. Este mare șef de partid și nu trebuie să dea socoteală nimănui cum a făcut listele. Onofrei numără în continuare.

La final, sunt făcute publice, iar ședința se termină cu o tăcere totală. Nelu Tătaru și-a atins scopul: l-a umilit în ultimul hal pe Arcăleanu. Dar, oare, așa se va termina scandalul listei lui Tătaru?

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: