Safir - ceva bun pentru gratar

Avertisment pentru câștigătorii parlamentarelor din județul Vaslui: fără petreceri în seara rezultatelor!

NEBUNIE… Oficialitățile susțin că se vor da instrucțiuni clare și precise tuturor partidelor implicate în alegerile parlamentare, pentru ca, după aflarea rezultatului alegerilor naționale, să nu se facă petreceri, așa cum s-a întâmplat la locale.

Premierul Orban susține că au fost pentru 3.300 de localități în țară, în care primarii au petrecut alături de concetățeni, din care 20-30 numai în județul Vaslui. Au fost comune în apropierea Vasluiului care au folosit focuri de artificii, în prezența a sute de localnici.

„La alegeri trebuie să fie respectate toate regulile. Sunt reguli foarte clare pentru toată perioada de campanie, pentru ziua de vot. Și o să insistăm ca, după ziua de vot, la anunțarea rezultatelor, să nu existe niciun fel de ieșire, sărbătorire, contact fără mască. Exact asta am văzut la locale și poate că acolo a avut un impact serios.

Va trebui să le interzicem chiar în scris, probabil, de acum, ca să fim sigur că acest lucru nu se va întâmpla atunci. Nici la locale acest lucru nu era permis și totuși s-a întâmplat”,

spune Raed Arafat, șeful DSU.

Premierul Ludovic Orban a afirmat și el și că petrecerile spontane organizate de cei care au câștigat alegerile locale reprezintă una dintre cauzele creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Se și vede că creșterea numărului de cazuri a început cu a zecea zi după ziua victoriei. Gândiți-vă că în 3.300 de localități – lucru pe care l-am semnalat și atunci și le-am cerut la toți cei care participat la chefuri să se auto-izoleze și să încerce să se testeze, chiar și la cerere – în 3.300 de localități, după alegeri, cei care le-au câștigat au făcut petreceri spontane, la care au participat zeci și sute de oameni și în care s-a cântat, s-a scandat, unii n-au purtat măști destul de mult și e normal că a existat un focar de infecție acolo”,

a declarat premierul duminică la B1 TV, potrivit Agerpres.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: