Este revoltă în rândul profesorilor vasluieni! Mulți nu acceptă să fie vaccinați anti-Covid!

NEMULȚUMIRI… Mare scandal în învățământul național, care s-a transmis și în rândul cadrelor didactice de la Vaslui, în ultimele două-trei zile. Asta, după ce s-a anunțat că dascălii vor fi printre primii vaccinați, alături de cadrele medicale, cu un vaccin anti-Covid care vine la finele lunii decembrie.

Personalul din învățământ are prioritate la vaccinare, potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România. Acesta a anunțat deja care sunt domeniile de “activități critice” incluse în al primul val de vaccinare, cel care cuprinde domeniile prioritare pentru protejarea funcționării unui stat.

În primul rând vor fi vaccinați gratuit angajații din spitale – de stat și private, personalul care desfășoară activități esențiale, cei peste 65 de ani și cei cu boli cronice care au împlinit 18 ani, acestea sunt cele 4 categorii care vor beneficia primele de vaccinul anti-COVID.

În cadrul personalului care desfășoare activități esențiale, medicul coordonator al campaniei de vaccinare a enumerat și “tot ce înseamnă învățământ”.

În învățământ lucrează peste 300 de mii de persoane, din care 240 de mii sunt cadre didactice, potrivit INS. Numai în județul Vaslui avem în jur de 7.000 de cadre didactice, din care multe refuză să se vaccineze cu acest medicament-minune. Pe grupul de facebook al profesorilor din România, sute de profesori anunță că refuză acest vaccin.

„Aștept calm să vă vaccinați VOI, politicienii… Vedem care sunt rezultatele și, după câteva luni, mă vaccinez și eu (DACĂ a fost treaba bună la voi)”

„Ne bagă la înaintare, sau mi se pare mie?! Au nevoie de cobai!”

„Parlamentarii și toată clasa politică din ultimii 30 de ani atât de mult ne-au vrut binele, de-a ajuns învațământul în faza actuală (și nu numai învățământul) iar acum ne propun să fim primii la vaccinare („la tăiere”). Cei care doresc sa facă vaccinul, sunt liberi să-l facă, dacă aveți atâta încredere în ei și în sistemul medical din România. Culmea e, că nici doctorii nu vor să fie vaccinați forțați. Ci doar, unii…”

„La asta suntem primii! Sporul de hrană ni-l taie, salariile nu ni le măresc, stăm doar acasă, costurile pentru întreținerea învățământului sunt la noi etc. ĂSTA ESTE RESPECTUL GUVERNULUI ORBAN SI AL PREȘEDINTELUI PENTRU PROFESORI”, sunt doar câteva dintre mesajele profesorilor din toată țara.

Lista este făcută după recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, spun responsabilii, și ține cont de câteva aspecte importante, cum ar fi riscul de a face o formă gravă a bolii sau de a infecta mai mulți oameni.

Serul imunizator va veni în tranșe, iar acestea au fost calculate la numărul de locuitori. De fiecare dată, România va primi 4,3 % din cantitatea pe care o va distribui Comisia Europeană.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: