Deputatul Solomon a propus creșterea salariului minim, până în 2024! PSD vrea să crească salariile românilor, PNL și USR refuză!

1
103

BĂTAIE DE JOC… Zilele trecute, deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, a avut o intervenție în plenul Camerei, asupra proiectului de lege care prevedea creșterea anuală a salariului minim până în 2024, când acesta ar fi trebuit să fie 60% din câștigul salarial mediu folosit la fundamentarea bugetului de asigurări sociale. În acest moment, salariul minim reprezintă 41% din salariul mediu.

Ori, proiectul de lege care avea ca obiect de reglementare completarea art.164 din Codul muncii cu un nou alineat nu a întrunit, în plenul Camerei Deputaților, numărul necesar de voturi unei legi organice pentru a fi adoptat. S-au înregistrat doar 116 de voturi pentru, nefiind însă întrunit numărul necesar de voturi unei legi organice, respectiv 163 de voturi.

Amendamentul a aparținut președintelui Comisiei pentru muncă și protecție socială, deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, care a argumentat, astfel:

„Pentru mine, ipocrizia aceasta ieftină nu are nicio relevanță. În dezbaterile din cadrul Parlamentului European și de la nivelul Parlamentelor naționale, în urma propunerilor trimise de Comisia Europeană, care dorește anul viitor să fixeze un salariu minim european, s-a făcut vorbire ca acest salariu minim, la nivelul statelor membre, să fie la nivelul de 60% din salariul mediu din țara respectivă. Nu poți să uniformizezi, la nivel de Uniune, să fie în toată țările la fel cuantumul acesta.

Noi, la comisie, am stabilit ca acest procent să fie stabilit de Guvern, în tranșe egale, spunem noi, dar va hotărâ Guvernul, care are cifrele pe masă, care va fi cuantumul fiecărei creșteri, la 1 ianuarie 2021, 2022, 2023, astfel încât în 2024 să fie 60% din câștigul salarial mediu folosit la fundamentarea bugetului de asigurări sociale în acel an, 2024.

Adică, românii trebuie să știe că vor câștiga mai bine, îi așteptăm în țară, acolo unde vor avea câștigul pe care îl vor avea în exterior. Trebuie să facem ceva, ori asta își dorește PSD, să dea salarii mai mari pentru cei care muncesc, să rămână acasă”.

Acest material a fost realizat de către Vasluianul Press SRL la comanda P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 11200020.

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.