Ultramodernă și demnă de UE! Primăria Hoceni are cel mai modern sediu de primărie rurală din Moldova!

FELICITĂRI, EDILULUI DE HOCENI!… De ieri, locuitorii Hoceniului se pot mândri cu un sediu de primărie care îți taie respirația, curat, modern, aerisit, de nivelul Uniunii Europene. Investiția a fost finanțată de Consiliul Județean Vaslui, costurile ridicându-se la 3,5 milioane de lei. O sumă importantă, mai ales că lucrările s-au întins pe parcursul a doi ani de zile.

Noul sediu al primăriei Hoceni a devenit, astfel, un etalon pentru administrația locală, cu birouri pentru toți salariații, sală de ședințe, cameră pentru arhivă, adăpost pentru situații de urgență, garaj, centrală termică și grupuri sanitare moderne.

„Mă simt bucuros și emoționat cu această ocazie și arăt că dăm în folosință noul sediu al comunei Hoceni, un obiectiv necesar și util, o clădire frumoasă și modernă care va găzdui activitățile administrative ale comunei peste 100 de ani de aici înainte.

Sunt alături de noi cei care au contribuit la realizarea acestei construcții, pornind de la proiectant, domnul arhitect Popovici Alexandru, constructor – domnul Costin Petru, reprezentantul societății SC ”BODEN – RAT” și echipa sa, diriginte de șantier – domnul Basarab Sergiu și comisia de recepție până la conducerea Consiliului Județean, domnul președinte Dumitru Buzatu și vicepreședinte dl.Ciprian Trifan, care ne-a susținut financiar să construim acest ”bibelou” al comunei Hoceni și le mulțumesc tuturor.

Așa cum spuneam și cu alte ocazii, am pornit dezvoltarea comunei Hoceni alături de locuitori, consilieri locali, o echipă ambițioasă de colegi, susținut de Consiliul Județean și după ce am construit școli, grădinițe, biserici, alimentări cu apă, canalizări, drumuri asfaltate și multe altele, am decis să construim un sediu de primărie nou, modern. Până la această dată ne desfășuram activitatea în trei clădiri și în condiții dificile.

Astăzi, această frumoasă construcție cu o valoare de 3.500.000 lei cuprinde birouri pentru toți salariații, sală de ședințe, cameră pentru arhivă, adăpost pentru situații de urgențe, grupuri sanitare, centrală termică, garaj, toate în condiții moderne.

Consider că o clădire ca aceasta este reprezentativă pentru comunitatea noastră și confirmă că aici trăiesc oameni gospodari și harnici.

Am pornit la drum pentru realizarea primăriei după consultarea cu președintele Consiliului Județean, dl. Dumitru Buzatu care s-a ținut de cuvânt și ne-a ajutat până la capăt. Iată-ne astăzi împreună la inaugurare și îi mulțumesc în numele meu și al locuitorilor din comuna Hoceni.

Mulțumesc contractantului, domnului Costin, patronul societății BODEN – RAT, le mulțumesc colegilor lui și tuturor celor care au contribuit alături de noi la realizarea noului sediu de primărie Hoceni”, a spus harnicul primar al comunei Hoceni, Vasile Țabără.

”Suntem la un moment festiv, de inaugurare a unei clădiri reprezentative. Asta arată că Vasluiul trece printr-un amplu proces de modernizare. În comunele noastre au apărut rețele de apă, de canalizare, drumuri asfaltate, ceea ce înseamnă practic că se extinde urbanizarea și în mediul rural.

Dispar diferențele dintre sat și oraș.

Ca întotdeauna, cineva trebuie să fie inițiatorul acestui proces. Avem satisfacția că primarii unităților teritorial-administrative sunt aceia care s-au antrenat primii în activitatea de modernizare. Pe un drum, aflat abia la început, de modernizare a mediul rural, avem presărate și asemenea realizări, cu speranța că, în timp, nu numai instituțiile astea, care aparțin statului, și cele care aparțin obștii să își schimbe înfățișarea, astfel încât satele noastre să arate precum cele de afară.

E un drum lung, să nu uităm unde ne aflăm, și este presărat cu multiple obstacole, însă acest drum trebuie să îl străbatem împreună”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

La rândul său, vicepreședintele Ciprian Trifan a mulțumit constructorului și proiectantului pentru bijuteria arhitecturală realizată.

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: