Safir - ceva bun pentru gratar

Nașul spiritual al capelei de la DGASPC Vaslui a împlinit 65 de ani! Mesaj special pentru ÎPS Teodosie de la preotul vasluian Petru Damian!

LA MULȚI ANI!… Patru Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române sfințeau, anul trecut, Capela cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” și „Sfântul Apostol Andrei”, ridicată în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.

Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Tot cu acest prilej, IPS Teodosie a adus, spre încântarea credincioșilor vasluieni, Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.

Puțină lume știe că înaltul prelat al Bisericii Ortodoxe Române este un prieten al Vasluiului, fiind prezent de mai multe ori în județ, în timpul lucrărilor de construcție a capelei. A avut și un motiv de suflet: părintele Petru Damian, parohul capelei, i-a fost consilier la Arhiepiscopia Tomisului, de aceea a ținut să vadă în permanență stadiul lucrărilor.

Ieri, Înalt PreaSfințitul Teodosie a împlinit 65 de ani, astfel că părintele Petru Damian, de la Vaslui, a ținut să-i facă o urare specială, demonstrând că are un sentiment special, de respect și admirație, față de mai-marele Arhiepiscopiei Tomisului:

„12 – ziua de naștere al celui mai mic copil al unei mame cu șaptesprezece nașteri… O mamă iubitoare, ce și-a ocrotit pruncul, fiind cel mai mic dintre cei 12 care au rămas în viață.

O mamă creștină. Frații mai mari l-au învățat să citească din cărțile de rugăciuni ale mamei, iar Paraclisul Maicii Domnului îl spunea, la 12 ani, cum spune un copil o poezie.

Cei 12 apostoli îi știa de copil din Scriptură, iar Sfântul Andrei, fiind primul chemat al Mântuitorului Hristos, i-a rămas în memoria copilului Macedon, drept călăuză.

Așa că, atunci când părinții i-au spus despre Seminarul teologic, nu a stat pe gânduri. A mers pe cale – Facultatea de Teologie și doctoratul deveniseră firesc, mai ales că toți din preajmă erau uimiți de darul său de a memora, de dărnicia sa și de sensibilitatea față de suferință, dar și de preocuparea pentru asimilarea cât mai multor cunoștințe. În seminar știa porțiuni însemnate din Ceasuri pe de rost, în facultate – Psaltirea.

Azi pot pune rămășag că niciun ierarh din lume nu știe atât de multe rugăciuni, încât poate să le rostească ani, fără să le repete și fără să deschidă nicio carte.

Bucuria chemării la slujire pe lângă Patriarhul Teoctist a asemănat-o cu chemarea Sfântului Apostol Andrei, cel pe urmele căruia a călcat începând din ziua de 8 aprilie 2001, când a fost întronizat Arhiepiscop al Tomisului.

Despre IPS Sa Teodosie s-a vorbit și se vorbește mult. Câteodată prost, însă fără rost.

Fiindu-i în preajmăîn perioada 2001-2008 – pot mărturisi mereu și mereu – Ce se vorbește aiurea sunt răutăți gratuite ale unor oameni ce nu îl cunosc așa cum e. Sunt oameni frustrați care refuză să vadă realitatea.

Nu, nu cere bani, dar dacă i se oferă ca danie pentru acțiunile filantropice și pomenirile sale, ia cu o mână și dă cu 10.

Despre complexul monahal de la Dorna Arini, construit pe locul casei părintești, s-a vorbit în fel și chip. E destinat vindecării trupești și sufletești. Așa cum în vechime pe lângă biserici erau clinici, tot astfel este și complexul monahal de la Dorna Arini. (Repet Dorna Arini, nu Vatra Dornei!)

Nimic din ce nu e călugăresc nu a făcut.

Se roagă și postește.

Dă peste măsură ceea ce primește.

Nu ține pentru sine nimic.

Mă simt privilegiat că am lucrat pentru un astfel de Om și îi mulțumesc că, într-un iunie 2001, m-a chemat să punem început Biroului de presă de la Arhiepiscopie, impulsionat fiind de d-na Liana Naum. Toul se întâmpla după praznicul mucenicilor de la Niculițel, unde făcusem un material pentru TVR 1, la rugămintea lui Titi Dincă, pe atunci redactor șef al redacției spirituale. (Îi mulțumesc IPS Sa pentru această onoare și celor ce mi-au fost deschizători de drum în presa religioasă)

Toate gândurile mele sunt așternute la împlinirea vârstei de 65 de ani a IPS Sa Teodosie, ierarhul ce își merită apelativul de „Urmaș al Sfântului Apostol Andrei.”

Întru mulți ani!”.

Să mai amintim că ÎPS Teodosie a fost extrem de încântat de ceea ce a văzut la Vaslui, la capela ridicată în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.

„Acest sfânt locaș este o nouă punte între pământ și cer. El are și o vocație specială, fiind construit lângă o instituție care se ocupă de cel mai sensibil segment al societății. Prin prezența aici a acestui sfânt locaș, nădăjduim că lucrarea celor ce ostenesc în acest așezământ va fi cu mai mult spor și cu mai multe împliniri”,

a spus înaltul prelat.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: