48 de colete cu petarde, depistate de polițiști la o firmă de curierat din Vaslui! Un tecucean a fost prins la Bârlad!

CONFISCĂRI… De la începutul lunii decembrie, sute de kilograme de petarde au fost confiscate de polițiștii de la Arme și Muniții. Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui continuă și în acest an acțiunea națională “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice derulate de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, polițiștii au desfășurat 10 acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit nouă dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive. Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ 600 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 43.000 de lei.

La data de 29 noiembrie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui – Detașamentul Bârlad, a identificat într-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Bârlad, județul Vaslui, un număr de 16.944 de articole pirotehnice, cu greutatea de 120 kilograme, deținute fără drept. Ocupantul autoturismului, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Tecuci, județul Galați, intenționa să comercializeze materialele pirotehnice către diferite persoane fizice din municipiul Bârlad. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de către polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Vineri, pe 4 decembrie a,c,. polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui și jandarmi din cadrul I.J.J, Vaslui, au organizat o acțiune la o societate de profil curierat din municipiul Vaslui, ocazie cu care au identificat 48 de colete de diferite dimensiuni, existând suspiciunea că ar conține articole pirotehnice. Coletele în cauză, expediate de o societate din municipiul Oradea, județul Bihor, au fost indisponibilizate la sediul societății de curierat. În urma mandatului de reținere, predare și percheziționare a trimiterilor poștale din data de 10 decembrie 2020, a fost identificată cantitatea de 335 kilograme articole pirotehnice, comercializate fără drept către diferite persoane fizice din județul Vaslui. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ”efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept”.

În cursul zilei de sâmbătă, 12 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au depistat un tânăr care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice, pe o stradă din municipiul Vaslui. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, un număr de 6000 articole pirotehnice, de tip petarde, deținute fără drept. Cercetările sunt continuate de către polițiști, față de tânărul de 19 ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de „efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept” și „comercializarea către publicul larg a materialelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, prevăzute de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: