Cum ne-au decis cetățenii moldoveni, cu buletin de Vaslui, noii parlamentari! Doi AUR-iferi de Chișinău, votați de conaționalii lor!

DIASPORĂ CU BULETIN DE VASLUI… Situație incredibilă în județul Vaslui, după ce s-a oficializat faptul că vom avea drept parlamentari doi tineri de la Chișinău, despre care unii hâtri spun că „Probabil, nici nu au aflat că au ajuns parlamentari la Vaslui”. Este de presupus că acești doi cetățeni de Chișinău, Raisa Enache și Andrei Busuioc, care au ajuns locuitori ai județului Vaslui prin metodele cunoscute, nu vor avea nicio legătură cu județul nostru. Doar cu numele și circumscriția electorală, trecute pe birourile lor parlamentare, și prin faptul că vor trece prin Vama Albița, atunci când vor merge spre București.

Dar, întrebarea fundamentală rămâne: cum de au fost votați masiv doi cetățeni din Republica Moldova care nu au văzut Vasluiul decât în ziua în care au venit să-și facă buletine în acest județ?

Dincolo de faptul că electoratul a fost amețit cu lozinci de faptul că „luptăm pentru dreptate”, „ne luăm revanșa”, „România a ajuns o colonie” (Scoate partidul lui Simion țara din Uniunea Europeană? Scoate în afara legii corporațiile actuale? Introduce comunismul și naționalizarea? – n.r.), „oprim tăierea pădurilor”, „suntem radicali față de toate partidele din România” sau „facem totul pentru țară, ne luăm revanșa”, s-au petrecut fapte care merită analizate. Lozinci, lozinci, lozinci… Sate întregi, care nu au internet la dispoziție, au votat cu AUR, unele chiar au și „luptat” de la egal la egal cu PSD și PNL. Cine le-a spus acelor oameni să voteze un partid inexistent? Cei de acasă? Rudele din străinătate? Cine?

Un prim fapt, explicat de politicieni care au urmărit atent fenomenul care s-a petrecut în jurul acestei alianțe, cel puțin în cazul Vaslui: cei de la AUR au atacat țintit, cu mesaje electorale naționaliste, către preoți, primari și tot ce înseamnă personalități locale. Conform unor surse, s-a încercat contactarea unor preoți sau a unor primari, ceea ce înseamnă că echipa AUR a avut la dispoziție baze de date. Au avut acces la multe dintre datele personale ale personalităților din mediul rural, spun sursele noastre.

Cel mai important, însă, este modul în care s-a votat. Iată reacția unui membru al unei secții de votare din municipiul Vaslui:

„Aveam mulți cetățeni moldoveni, cu buletine de Vaslui, trecuți în listele electorale permanente. După cum spune legea, atunci când un astfel de cetățean din județul Vaslui vota în străinătate trebuia să-l tăiem din listele noastre, de acasă, în timp real. 40, 50, 60, 70 de cetățeni moldoveni, cu buletine de Vaslui… Incredibil! Așa arătau datele oficiale primite din străinătate, după câteva ore de votare. Am văzut, la final, modul în care s-a votat. Toate voturile AUR coincideau cu cele ale cetățenilor din Republica Moldova, care au ajuns cetățeni români pe baza legilor noastre naționale. Cam așa au arătat lucrurile, așa mi-am dat seama cum s-a votat la Vaslui, cine a votat masiv AUR”,

a explicat sursa noastră.

Dacă socotim că, din populația de aproape 140.000 de locuitori ai Vasluiului, aproape 70.000 sunt cetățeni ai Republicii Moldova, ne putem da seama cine ne-au decis parlamentarii județului, pe următorii patru ani!

2 thoughts on “Cum ne-au decis cetățenii moldoveni, cu buletin de Vaslui, noii parlamentari! Doi AUR-iferi de Chișinău, votați de conaționalii lor!

  1. Lasa ca asa va trebuie trăiți cu cine ati votat sau sa va dea moldovenii de peste Prut ca ei au votat pentru voi

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: