Vreți să faceți un gest creștinesc de Crăciun? Sunteți așteptați cu daruri la Spitalul Murgeni!

„MOȘ CRĂCIUN ESTE ÎN PERICOL!”. Acesta este mesajul conducerii Spitalului de Psihiatrie Murgeni, în aceste zile în care sute de mii de vasluieni se pregătesc să-l întâmpine pe Moș Crăciun, cel care vine cu tolba plină de cadouri. Moșul este așteptat și de către pacienții spitalului din Murgeni, așa că, dacă aveți în plan să faceți o donație de Sărbători, acum aveți o adresă de destinație.

„Dragii noștri prieteni

Virusul de care vorbește toată lumea și ne sperie zilele, ne ține la distanță unii de alții, la acest tratament fiind supus însuși Moș Crăciun.

Pentru a nu trece aceste sărbători ca un eveniment al singurătății, între 6 decembrie și 24 decembrie vă provocăm la OMENIE și BUNĂTATE.

După cum știți, pacienții noștri sunt în cea mai mare parte uitați în Spitalul de Psihiatrie Murgeni, uitați de familie, de prieteni, de cunoscuți. Pentru acești oameni puteți face ceva, un lucru aparent mic, dar de o valoare emoțională, sufletească, umană deosebită.

Căutați o cutie ca de pantofi în care puneți un lucru călduros de iarnă (șosete, mănuși, căciulă, o vestă), o păpușă moale de pluș, ceva dulce, o sticla de suc, un element al sărbătorilor (un clopoțel, o ghirlanda, un glob, un con de brad, nuci poleite, o creangă de brad) și o scrisoare/felicitare pentru un bolnav (femeie/bărbat, 20-80 ani).

Gândiți-vă că vă îmbrățișați în scris un semen suferind, poate chiar o rudă, cineva drag, sau faceți acest gest în memoria cuiva apropiat care a plecat dintre noi și căruia nu-i mai puteți adresa un cuvânt de îmbărbătare, un gând bun.

Coletele le puteți trimite pe adresa Spitalului de Psihiatrie Murgeni, str. Dr. Eugen Mitrofan nr 2, jud. Vaslui, cod 737370, persoana de contact Stratulat Sergiu (tel. detalii 0767889922)”,

este mesajul postat de conducerea Spitalului din Murgeni.

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: