Negreștiul nu mai este sub „cod roșu” de Covid! Au scăzut cazurile și la Albești, Banca sau Viișoara!

DECIZIE… După ce, în urmă cu aproape o lună de zile, vorbeam de o incidență a cazurilor Covid 19 de aproape 3 la mie în orașul Negrești, iată că situația se apropie de normal, după o serie de măsuri extrem de dure luate de autorități. Ultimele date oficiale arată că rata infectărilor a ajuns la 0,68 la mie, fiind în scădere și la Albești – 0,69, Banca – 0,53, Băcani – 0,95, Laza – 0,94 sau Viișoara – 0,59. Un caz special se petrece la Gherghești, unde ultima raportare a DSP arată că nu se mai înregistrează niciun caz în localitate.

Având în vedere aceste date, ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 80 prin care:

  • I) Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 1 a hotărârii, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 1,5‰ de locuitori, începând cu data de 16 decembrie 2020, ora 00:00 și până la data de 29 decembrie 2020, ora 24:00, se instituie următoarele măsuri:
  • 1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.
  • 2. în condițiile pct. 1, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.
  • 3. în condițiile pct. 1, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.
  • 4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.
  • 5. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.
  • 6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.1065/2020.
  • 7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 10 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1065/2020.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: