Onilă va fi judecat pentru viol! Biserica Ortodoxă Română, în stare de șoc!

SE FACE DREPTATE!… O premieră nedorită și de necrezut pentru mai-marii Bisericii Ortodoxe Române, prin trimiterea în judecată a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, pentru viol.

Conform colegilor de la site-ul Să fie lumină, episcopul (retras) Cornel Onilă și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru au fost trimiși în judecată pentru viol și alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de seminar. Rechizitoriul întocmit în cauză mai dispune însă ceva: chemarea în instanță, ca părți responsabile, a instituțiilor BOR care au găzduit și tolerat abuzurile, spun cei de la safielumina.ro.

Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși. Dosarul a apărut deja pe portalul instanțelor sub numărul 647/45/2020 și a fost înregistrat luni, 21 decembrie.

Alături de Onilă va fi judecat și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe același elev abuzat și de Preasfințitul Corneliu. Monahul Jitaru ar mai fi violat alți doi seminariști, pe unul de cel puțin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani, uneori și de două ori pe săptămână.

Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul și arhimandritul BOR le cer agresorilor daune însumând 500.000 de euro. Jitaru nu are proprietăți, iar Onilă – al cărui statut clerical reclamă încă titulatura de Preasfințit – a apucat să-și retragă aproximativ 270.000 de euro din conturi după ce un sechestru asupra conturilor sale instituit de procurori a fost ridicat de judecători, așa cum reiese din dosarele judecate la instanțele din Iași, spun cei de la safielumina.ro.

Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși, în calitate de părți responsabile civilmente.

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: