Ei sunt eroii Vasluiului! Mesajul de final de an al directorului Poștei Județene!

MESERIE DURĂ… Viața de poștaș este grea, plină de neprevăzut, ai nevoie de un caracter aparte pentru a face față acestei meserii. Pe ploaie, soare, vânt sau ninsoare, poștașii vasluieni își fac meseria cu profesionalism și dăruire. Duc colete și ziare, plătesc pensii și diverse indemnizații sociale, au grijă ca toată lumea să fie mulțumită.

Acum, pe final de an, directorul Oficiului Județean de Poștă Vaslui, Irinel Marcu, are un mesaj către toți poștașii județului. Un mesaj de încredere, de speranță, cu dorința de a face lucrurile mai bine în 2021.

„Dragi colegi,

Ne apropiem de sfârșitul anului 2020, an marcat de criza sanitară și cea economică, un an dificil și pentru noi, cei care prin natura meseriei am înfruntat și am simțit acest dușman invizibil, dar real – Covid 19.

Împreună am reușit să depășim perioade grele, iar eforturile si sacrificiile dumneavoastră pentru asigurarea continuității serviciilor poștale in vreme de pandemie, de multe ori cu personal insuficient, au adus bucurie in casele clienților noștri.

Prin curajul și devotamentul dumneavoastră ați demonstrat că, indiferent de vreme si vremuri, sunteți bine pregătiți și comunitatea unde funcționati se poate baza pe dumneavoastră.

Să ne bucurăm că am încheiat anul cu bine, că am reușit să ajutăm Compania prin determinarea, experiența și abilitatea noastră de a face față acestor provocări.

Cu speranța că in anul 2021 vom continua să facem lucruri bune împreună, că vom fi receptivi la nou, la nevoile pieței, și că vom păstra tradiția instituției noastre, închei cu gândul la dumneavoastră, la forța noastră comună de a fi mai buni, mai eficienți și cu mai multă încredere în viitor.

Vă admir și vă mulțumesc pentru eforturile depuse!

Transmit tuturor poștașilor cele mai calde gânduri, sincere urări de bine, să vă bucurați de viață și să vă concentrați pe ce este mai important pentru dumneavoastră și familie – sănătatea.

Sărbători fericite!
Irinel Grigore MARCU

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: