Dar de Crăciun! Polițiștii hușeni, aproape de Dayana Nicoleta Rebeka și de familia ei!

GEST SUPERB… Ieri, în Sfânta Zi a Crăciunului, polițiștii hușeni au făcut cinste uniformei pe care o îmbracă, ajutând o fetiță de 4 ani și familia acesteia, din municipiul Huși. Oamenii legii au făcut cunoștință cu fetița în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. La ora 15.05, o persoană a găsit-o singură, în zona Calea Basarabiei, și a sunat la 112, cerând ajutorul autorităților în a-i găsi familia.

Polițiștii au reușit în scurt timp să o readucă pe fetiță în sânul familiei, întrucât aceasta era deja căutată de mamă și de bunică.

Pentru că în această perioadă familiile cu mulți copii au nevoie cel mai mult de sprijinul comunității, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși au făcut un gest de omenie și au încercat să ajute familia fetiței.

Cei 2 adulți și 6 copii (cu vârste între 2 luni și 13 ani) care locuiesc într-un imobil extrem de mic, i-au primit în vizită pe polițiștii care le-au adus în dar alimente, dulciuri, haine și obiecte de mobiliere necesare creșterii copiilor, încercând să le facă acestera sărbătorile mai frumoase.

Totodată, polițiștii au promis că vor reveni cu lemne de foc și electrocasnicele necesare unei familii atât de numeroase.

Emoționată de gestul polițiștilor, Dayana Nicoleta Rebeka, care vorbește doar limba spaniolă, le-a mulțumit prin îmbrațișări polițiștilor pentru bunăvoința lor. Crăciun Fericit!

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: