Dan Marian este președinte! Va conduce Liga Aleșilor Locali ALDE, pe toată România!

ALEGERE… Vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Dan Marian, a fost ales de către majoritatea aleșilor locali ALDE în funcția de președinte național al Ligii Aleșilor Locali din partea acestui partid. O funcție importantă, care vine pe fondul celor mai bune rezultate obținute de filiala ALDE Vaslui la alegerile locale și cele parlamentare, la nivel național, prin implicarea atât a actualului președinte interimar al filialei județene, cât și a fostului deputat Daniel Olteanu, cei doi grei ai partidului care au reușit să scoată un scor extraordinar, între filialele ALDE din țară.

Surse apropiate de Vasluianul.ro susțin că sunt mari tensiuni în formarea PRO România și că ALDE își dorește să revină la identitatea de dinaintea alegerilor parlamentare, care au adus un scor catastrofal, în plan național, pentru partidul condus de Ponta și Tăriceanu. Tocmai de aceea, până la luarea unei decizii naționale, Daniel Chițoiu va conduce ALDE și va pregăti platforma de lansare a partidului.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: