A plecat la plimbare cu autoturismul fratelui, dar cu documente false!

FALS… Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

Fapta s-a petrecut pe 25 ianuarie a.c. În jurul orei 9.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița– I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul moldovean V.P., în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în R. Moldova.

„La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că documentul prezentat la control a fost procurat de fratele său, proprietarul mijlocului de transport, cu scopul de a-l folosi pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv Federația Rusă. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoștință că certificatul de înmatriculare este fals”,

a anunțat conducerea Poliției de Frontieră Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: