Dan Marian anunță ruperea ALDE de PRO România! Se clatină majoritatea construită de PSD în Consiliul Județean?

RUPTURĂ… Președintele ALDE Vaslui, Dan Marian, a trimis presei, seara trecută, un comunicat de presă, din care am aflat că s-a încheiat povestea de iubire dintre Alianța Democraților și Liberalilor Europeni și PRO România, vechiul partid al lui Victor Ponta. Concret, cei de la ALDE consideră că alianța pe care au avut-o cu PRO România a fost nocivă pentru partid, așa că decid să continue singuri aventura politică.

O mutare politică surpriză, care poate produce un adevărat cutremur în Consiliul Județean, în condițiile în care PSD s-a aliat cu cei cinci consilieri ai ALDE-PRO România, pentru a face majoritatea împotriva alianței PNL – USR PLUS.

„Delegația Permanentă a ALDE a decis convocarea Congresului Extraordinar pentru întreruperea procesului de fuziune cu PRO România.

Delegația Permanentă Națională a ALDE, întrunită în data de 26 ianuarie a.c., a decis convocarea în data de 26 februarie 2021 a Congresului Extraordinar al partidului pentru denunțarea protocolului de fuziune cu PRO România și întreruperea demersurilor de fuziune dintre cele două formațiuni politice.

Diferențele de viziune cu privire la viitorul comun au făcut ca reprezentanții ALDE, reuniți în cadrul Delegației Permanente, să adopte această decizie. ALDE și PRO România vor continua să reprezinte în continuare interesele electoratului propriu.

ALDE va continua să apere drepturile și libertățile cetățenilor, reprezentând interesele clasei de mijloc, ale acelora care lucrează în serviciul public, ale întreprinzătorilor din toate sectoarele economiei, ale practicienilor profesiilor liberale, ale românilor pentru care libertatea individuală este pusă cu adevărat în valoare prin asumarea activă a responsabilității pentru propriul destin, pentru soarta comunității și prosperitatea națiunii.

Congresul Extraordinar al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE va avea loc în data de 26 februarie 2021, ora 15.00, și se va desfășura prin sistem de videoconferință, având în vedere măsurile de restricție privind organizarea evenimentelor în contextul stării de alertă și al pandemiei”,

este comunicatul trimis de președintele ALDE.

Vom vedea cum vor decurge ostilitățile în Consiliul Județean, după ce relația dintre PRO România, cu doi consilieri județeni, și cele de la ALDE, cu trei consilieri județeni, se vor rupe definitiv. S-ar putea să asistăm la o surpriză de proporții, mai ales că majoritatea alcătuită de PSD, PRO România și ALDE este extrem de fragilă.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: