Se redeschid sute de școli din județul Vaslui, condiții drastice! Doi profesori bolnavi de Covid înseamnă închiderea unei școli!

DECIZIE… De pe 8 februarie, cei peste 50.000 de elevi vasluieni și miile de dascăli din tot județul se întorc la cursuri. Asta e vestea așteptată de copii. Numai că, așa cum anunță deja autoritățile, cursurile față în față într-o școală se suspendă dacă doi profesori cu activitate mai intensă sunt depistați pozitiv. Adică, în cazul dacă un învățător sau un educator se îmbolnăvește sau are contraindicație de prezență fizică la școală, clasele respective trec în online. {i, dacă luăm în calcul faptul că mii de dascăli vasluieni au refuzat să se vaccineze, e lesne de înțeles ce va urma.

Dacă educatorul sau învățătorul nu vine la grădiniță sau la școală, și nici nu poate fi înlocuit de către alți colegi, atunci copiii sau elevii fac orele online.

“Dacă este vorba despre un profesor din învățământul gimnazial sau liceal, mai ales dacă este vorba despre un profesor care funcționează într-o școală care este încadrată în scenariul galben, în aceste situații profesorul respectiv care s-ar putea îmbolnăvi ar fi, să spunem, mai ușor de înlocuit, de suplinit.

Lucrurile stau cu totul altfel în învățământul primar și în grădiniță, unde dacă s-a îmbolnăvit un învățător sau un educator, în cazul în care nu există cadru didactic de schimb, și din păcate în cele mai multe nu există cadre didactice care ar putea să preia atribuțiile unui educator sau învățător, în acea școală clasa va trece online” spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Va avea loc și modificarea orarului, acolo unde profesorii au vulnerabilități, mai spune ministrul.

“Când profesorul are vulnerabilități cronice, certificate medical, când acele vulnerabilități sunt cunoscute, orarul poate fi construit de așa natură, în așa fel încât, dacă profesorul de matematică, de exemplu, nu vine la școală pentru că are contraindicații, orele de matematică pot fi puse într-o zi a săptămânii în care elevii nu vor mai merge fizic la școală și vor rămâne acasă să facă online cu cardul didactic care nu are posibilitatea să meargă la școală. Este un caz mai simplu de rezolvat.

Cazul mai complicat de rezolvat este cel de-al cincilea, în care fără avertizare, așa cum avem în cazul vulnerabilităților cronice, profesorul are simptome și nu se prezintă în ziua aceea la școală”, a spus oficialul.

Cazurile de îmbolnăvire la copii vor închide și ele școlile. ~n varianta în care apar două cazuri într-o clasă s-ar putea decide să fie suspendată activitatea în acea clasă. Dacă apare un singur caz să nu fie suspendată activitatea, dar să se facă testarea, spun oficialii. La cel puțin două cazuri se suspendă activitatea în clasa respectivă, nu în școală.

Dacă, însă, sunt mai multe clase în care, în fiecare, apar mai mult de două cazuri, se suspendă activitatea în întreaga școală.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: