Gest special din partea primarului de Poienești! Va dona indemnizația de primar pentru 1 lună de zile, pentru reparația școlii distruse de incendiu!

DUREROS… „Ne pare tare rău! Copiii vor merge acum cu microbuzul prin alte școli sau vor face cursuri din astea online.

A muncit primarul nostru, se vede, s-a străduit, dar iată că a căzut năpasta peste noi”.

Sunt câteva dintre ideile desprinse de pe urma discuțiilor cu locuitorii comunei Poienești, după dezastrul de vineri dimineață, când acoperișul școlii a fost distrus în totalitate de un incendiu devastator. Pompierii militari au salvat mare parte din bunurile din interior, însă pagubele sunt imense.

Vineri după-amiază, primăria sectorului 4 din Capitală a anunțat că alocă 200.000 de lei pentru refacerea acoperișului distrus, în timp ce ISJ a anunțat că zecile de elevi de aici vor trece în sistem online. ~nsă, spune primarul Nelu Manole Caragață, este nevoie de un efort conjugat al tuturor, pentru a trece peste acest dezastru.

„Autorizație la incendiu nu avea, pentru că școala a fost construită de Ministerul Educației, prin ISJ Vaslui. Eu am depus în 2017 o cerere de finanțare pe un proiect de autorizare ISU. Urma să se finalizeze rezervorul.

Eu, ca primar al comunei Poienești, m-am îngrijit ca toți copiii să aibă tablete, cu internet gratuit, deci vor face cursuri online, pentru o perioadă. {coala nu s-a construit pe timpul meu, să văd cum s-a făcut această clădire.

Nu ne oprim în loc. Trebuie să găsim soluții pentru a rezolva problema școlii într-un timp cât mai scurt. Luni, va veni un proiectant și un expert, pentru a face expertiză privind siguranța clădirii.

Sper că vor mai fi oameni cu suflet mare care vor veni în sprijinul nostru, pentru că reparațiile acoperișului se ridică la peste 15 miliarde lei vechi.

A fost un șoc pentru toți”, a spus primarul Caragață.

Daniel Tănăsuc

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: