Un brăilean a vrut să scoată din țară un autoturism furat! A fost prins la Vama Albița!

ȘMECHER… Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, marca Jeep Cherokee, care figura în bazele de date ca fiind furat din Bulgaria.

În data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, cetățeanul român M.U., în vârstă de 56 de ani, domiciliat pe raza județului Brăila, la volanul unui autoturism marca Jeep Cherokee, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră vasluieni au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria, în data de 11 februarie 2021.

Polițiștii de frontieră efectuează acum cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de  furt, iar autoturismul, în valoare de 15.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Daniel Tănăsuc

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: