Iată pe unde vor trece viitoarele șosele de centură ale Vasluiului! Totul se va schimba în oraș!

PLANURI DE VIITOR… Peste câțiva ani, dacă actualele proiecte ale Ministerului Transporturilor devin realitate, municipiul Vaslui va fi complet descongestionat. Asta, pentru că se fac studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru toate cele trei variante de ocolire, spre Negrești-Roman-Piatra Neamț, spre Bacău și spre Iași.

Un lucru extrem de important, precizat ieri de primarul Vasluiului, Vasile Pavăl. Imediat ce șoferii vor traversa podul din zona Cuvas vor întâlni un sens giratoriu destul de impozant, care va asigura legătura cu șoselele de centură ale orașului. În dreapta, se va merge pe șoseaua de centură spre Iași, iar în stânga se va putea circula pe șoseaua de centură spre Bacău și Negrești.

Concret, a spus primarul Pavăl, șoseaua de centură spre Iași va merge paralel cu pârâul Vasluieț și se va intersecta cu drumul național Vaslui – Iași la jumătatea distanței dintre Moara Grecilor și Munteni de Sus, pe câțiva kilometri.

Pentru cei care vor dori să meargă spre Bacău sau Negrești-Roman, breteaua de ocolire va merge pe terenul de la Cânepă, va trece pe terenurile fostului CET și se va intersecta cu șoseaua de legătură cu Zona Industrială, urmând a ajunge în sensul giratoriu de la Rediu. Din acest drum de ocolire al Bacăului se va desprinde o altă bretea, care va merge pe șesul orașului, paralel cu calea ferată, urmând a face joncțiunea cu drumul național Vaslui-Negrești-Roman undeva în zona comunei Ștefan cel Mare.

„Sunt variantele propuse, la care lucrăm îndeaproape cu proiectanții. Mă voi lupta pentru ca aceste șosele de centură să devină realitate”, a explicat primarul Pavăl.

Daniel Tănăsuc

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: