Cele mai mari companii din Regiunea Nord-Est, la discuții! Grupul de firme Safir, printre liderii din regiune!

INIȚIATIVĂ… De curând, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat  inițiativa constituirii unui grup consultativ permanent dedicat companiilor mari.

În acest context, primele runde de consultări au debutat prin întâlniri exploratorii, care au avut loc  în 26 februarie, respectiv 1 martie 2021.

La aceste întâlniri, alături de conducerea ADR Nord-Est, au luat parte reprezentanți la cel mai înalt nivel ai AEROSTAR S.A. Bacău, ELECTRA SRL IAșI, S.C.Antibiotice S.A. Iași, Safir SRL, SC BARRIER SRL,  Ambro SA, Dinamic 92 Distribution SRL, Elsaco Electronic, Caremil SRL, EON,  SC FIBREXNYLON SA, Chimcomplex S.A Borzești, ELECTROPUTERE VFU PAșCANI SA și  RULMENTI SA Bârlad, iar alte cinci companii și-au dat acceptul pentru apartenența la acest grup și au agreat că vor avea loc întâlniri periodice.

Pe termen lung, obiectivele acestor întâlniri sunt:

1. Să  oferim informatii privind propuneri de proiecte și parteneriate, oportunități de finanțare, având in vedere multiplele surse de informare și posibilități de conectare pe care le are agenția noastră;

2. Să cunoaștem, cu ajutorul partenerilor noștri, preocupările, problemele, nevoile și oportunitățile de care ar trebui să ținem cont în construcția programelor de dezvoltare, în accesarea de parteneriate, în implicarea în proiecte de anvergură europeană și în alte inițiative de profil;

3. Să stabilim câteva obiective și acțiuni concrete, pe care le putem realiza împreună, prin intermediul cărora să putem pune în operă unele din aspectele de mai sus.

4.  Să identificăm puncte de vedere comune, pe care să le putem prezenta la diferitele niveluri de decizie la care ADR Nord-Est are acces prin intermediul rețelei sale profesionale, inclusiv prin intermediul Biroului propriu de Reprezentare la Bruxelles.

În cadrul acestor prime întâlniri, infrastructura deficitară a fost invocată ca problemă încă de actualitate, întrucât produsele sunt transportate cu tiruri sau cu trenul, iar timpii mari de livrare pe piața europeană, pot duce la pierderea unor clienți și reducerea cotei de piață. Dincolo de aceste probleme, care țin de nivelul guvernamental și înțelegând nevoia unei abordări proactive, reprezentanții întreprinderilor mari și-au manifestat  interesul față de oportunităâile de susținere financiară a unor activități de cercetare-dezvoltare de produse noi, inovative, dar și față de digitalizarea afacerilor.

“Este unanim recunoscută contribuția companilor mari la dezvoltarea regiunii, oportunitățile oferite de acestea, dar și problemele cu care se confruntă, având impact asupra unui număr mare de actori din mediul socio-economic. În calitatea noastra de facilitator al parteneriatelor pentru dezvoltare, considerăm că un dialog deschis și constructiv poate conduce la deschiderea unor noi căi prin care să venim în întâmpinarea companiilor mari, cu măsuri adecvate de sprijin. Obiectivul major al inițiativei este acela de a conecta cât mai bine actorii economici importanți din regiune și de a valorifica oportunitățile de dezvoltare într-un mod coerent.” a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est și coordonator al grupului consultativ.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: