Autovehicul radiat din circulație, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetăţenie( română şi moldovenească), care a fost depistat  în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.

La data de 7 martie  a.c., în jurul orei 15.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Drînceni, un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul înmatriculat în Lituania și remorcă, înmatriculată în R. Moldova, condus de P.V., în vârstă de 52 ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania și că numerele de înmatriculare aplicate pe acesta aparține unui alt autovehicul. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: