Bebeluș de 10 luni, din Bârlad, răpit de tata! Alerta în Moldova!

Astăzi, 17 martie, în jurul orei 11.22, a fost sesizată răpirea unui minor, de 10 luni, din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

          Din cercetări a reieșit că minorul ar fi fost luat cu forța, de tatăl său, de 31 de ani, în timp ce se afla cu mama sa, la un imobil din Bârlad, fiind introdus într-un autoturism, cu care bărbatul s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În activitățile operative au fost angrenați polițiști ai Direcției Operațiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Vaslui, Băcau, Iași, Neamț, Vrancea și Galați. La fața locului, în imobilul respectiv au intrat șeful operațiunii, respectiv inspectorul șef al I.P.J. Galați, șeful Postului de Poliție, negociatorul din cadrul S.I.A.S.- I.G.P.R. și reprezentanta Primăriei Ghidiceni (Protecția Copilului).

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: