Scandalul salariilor polițiștilor ia amploare. Lider de sindicat face dezvăluiri

Apărute, în presa vasluiană, dezvăluirile legate de modul în care unii polițiști au înțeles să-și mărească veniturile chiar înainte de pensionare, au început să facă valuri și la nivel național. Astfel, unii lideri de sindicat încep să vorbească, tot mai des, despre o anumită categorie de angajați ai MAI care beneficiază de pensii speciale dar care, în opinia acestora, nu ar merita acest lucru. Liderii de sindicat vorbesc de contabili sau juriști, categorie de personal ce s-ar încadra la vârsta normală de pensie. În opinia acestora, această categorie de personal ar putea beneficia de principiul contributivității și vârsta de pensionare să fie ca a celorlalți muritori de rând. „Din nou s-au reactivat zvonurile privind mărirea vârstei de pensionare la poliţişti. Reamintesc că potrivit legii 223 din 2015, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, din care se operează reducerile prevăzute de lege. Bugetul de asigurări sociale nu acoperă costurile cu cei cca 5 milioane de pensionari. În fiecare an se virează bani de la bugetul de stat pentru acoperirea costurilor cu pensiile contributive. Lăsând la o parte dorinţa statului de a reduce costurile băneşti, o altă bază există? Da şi nu. Pentru structurile de suport, nu este nicio bază legală şi nici justificare raţională să le dai funcţii de poliţie, salarii de poliţie şi pensii militare, cât timp ei nu au atribuţii de poliţie, nu se confruntă cu pericole reale şi nu cad victime ale stresului generat de activitatea de poliţist. Un contabil sau un consilier juridic din MAI nu are alte atribuţii şi nu lucrează în condiţii mai dificile decât un contabil sau un consilier juridic din Ministerul Finanţelor. Soluţia pentru suport este înlocuirea funcţiilor de poliţie cu funcţii publice generale şi/sau de personal contractual. Şi ieşitul pe pensie contributivă, la vârstele standard, normale. Nu poţi să argumentezi de ce un contabil sau unul de la resurse trebuie să iasă cu pensie militară la 47 de ani, dar poţi să argumentezi de ce este necesar să iasă la pensie mai devreme, unul de la circulaţie, ordine publică sau judiciar”, spun liderii de sinidcat din structurile MAI.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: