Ei sunt campionii la șah ai județului Vaslui! Vedetă la doar 10 anișori!

ÎNFRUNTARE… La finalul săptămânii trecute, la Vaslui, s-a desfășurat Turneul de șah CUPA RADICAL GRUP, a cincea ediție. Turneul a fost o reușită, atât din punct de vedere al organizării, cât și din punct de vedere al rezultatelor obținute de către copiii noștri, au recunoscut-o atât cei care au participat, cât și profesorii care i-au însoțit.

Nu mai puțin de 100 de jucători din toată țara, cel mai tânăr având doar 7 ani, dar și cei cu tâmple argintii s-au adunat la Silver Mall, acolo unde s-a desfășurat întrecerea.

Să mai spunem că organizarea a aparținut cluburilor de șah „Sergentul”, din Vaslui, și „Gambit”, din Huși. Premiile au fost acordate de omul de afaceri vasluian Ionel Sandu, managerul general Radical Grup, cel care a asigurat numeroasele premii acordate.

IONEL SANDU – manager general Radical Grup Vaslui

Iată ce impresii au notat organizatorii, la finalul concursului:

„Un turneu puternic la care au participat foarte mulți copii buni la categoria OPEN B – copii, cât și seniori puternici, la categoria OPEN A.

Mulțumim Radical Grup – materiale de construcții și amenajări interioare, pentru susținerea sportului minții în județul Vaslui, pentru șansa oferită ca să demonstrăm că în Vaslui/Huși se face performanță.

LOCUL I  și CAMPION la categoria copii a revenit Clubului de șah GAMBIT Huși, prin Ciobanu Radu, de asemenea Ursan Elena a obținut locul II la categoria sub 14 ani, deși de-abia a împlinit 10 anișori.

La OPEN A, ambițioșii noștri juniori au câștigat la adversari adulți cu experiență obținând locul I – Moldoveanu Sebastian și locul II – Ursan Radu Matei la categoria ELO 1001 – 1250.

Foarte aproape de podium au fost alți cinci copii, doar neșansa de a pierde în ultima rundă (epuizare) a adus lacrimi în ochii acestor minunați copii care au muncit din plin timp de două zile.

Vă mulțumim tuturor și continuăm să muncim serios pentru șansa noastră, pentru a demonstra tuturor că se poate. FELICITĂRI!

Dragi copii! Frumoasa noastră poveste continuă. SUNTEȚI FOARTE BUNI!!!”.

Daniel Tănăsuc

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: