Vasluienii trebuie să afle asta! Morții de Covid 19 nu vor mai fi puși în saci de plastic, se vor ține slujbe în biserici!

Sute de familii din județul Vaslui au pierdut pe cineva drag, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. În toate cazurile, regulile impuse de stat erau foarte stricte, astfel că familiile nu își puteau lua rămas-bun de la cei dragi. Dar, totul se va schimba, de acum încolo.

Regulile la înmormântare în cazul morţilor din cauza COVID-19 se vor schimba înainte de Paşte. Anunţul a fost făcut, duminică, de șeful Secretariatul de stat pentru culte.

Dacă până acum morţii de coronavirus trebuie ridicaţi dintr-un sicriu sigilat de la morgă şi înmormântaţi cu număr limitat de persoane, autorităţile anunţă acum schimbarea procotolului.

Preotul va putea fi chemat la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios. Acestea sunt modificările prezentate de Victor Opaschi, șeful Secretariatul de stat pentru culte, duminică, la Antena 3.

Reprezentanții cultelor au susținut modificarea măsurilor privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19.

„Am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, deși decedatul a murit de COVID-19, sicriul se va putea depune în capelă”, a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte.

Protocolul emis de Ministrul Sănătăţii privind managamentul după decesul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus  prevedea până la modificarea anunţată azi reguli stricte pentru angajaţii firmelor de pombe funebre, dar şi o procedura rapidă pentru înmormântarea celor decedaţi după ce au fost infectaţi cu noul virus.

“Certificatul de deces va fi completat şi eliberat de medicul curant al pacientului din secţia de spital. Protocolul se aplică şi următoarele cazuri de deces: persoanelor aflate în izolare la domiciliu şi persoanelor aflate în carantină, în evidenţa direcţiilor de sănătate publică sau a altor instituţii ale statului. În aceste situaţii medicul de familie este cel care eliberează certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului”, se arată în ordinul emis de Minister.

În cazul persoanelor decedate în spital, rudele acesteia vor fi informate telefonic în legătură cu cazurile severe și despre survenirea decesului.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: