Avem 14.600 de vasluieni infectați cu Covid 19 și doar 13.600 care au primit ambele doze de vaccin!

RITM SCĂZUT… Suntem sub media națională la vaccinări, dacă este să ne luăm după ultimele date furnizate de DSP Vaslui. Dar, suntem pe drumul cel bun, pentru că datele se vor schimba complet, în zilele următoare. Conform directorului Direcției de Sănătate Publică, Mihaela Vlada, ieri erau înregistrate în județ 14.646 de cazuri de Covid 19, în timp ce numărul dozelor administrate a depășit pragul de 38.000 de persoane vaccinate.

Numai că doar 13.636 de vasluieni au făcut doza 1 și rapelul, ceea ce este prea puțin. Peste 25.000 de persoane au primit prima doză, dar mai au de așteptat pentru rapel.

Într-o singură zi, cea de marți, au fost imunizate 640 de persoane, din care 441 la rapel. Ca date oficiale, conducerea DSP anunță că numărul total de doze de vaccin primite în județul Vaslui este de 41.646.

„La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de funcționare permanent.

La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

Odată ce aveți programarea, asigurați-vă că urmați toate instrucțiunile. Puteți completa, în avans unele documente, cum ar fi de exemplu chestionarul de triaj. Acest document a fost postat pe platforma campaniei de vaccinare și poate fi accesat pe :https://vaccinarecovid.gov.ro/chestionar-triaj-vaccinare-adulti/.

Deși în majoritatea cazurilor nu se înregistrează reacții adverse, unele persoane pot dezvolta durere, roșeață și umflătură la locul injectării. Altele, ar putea avea simptome generale manifestate prin cefalee (durere de cap), febră, oboseală și dureri musculare. Nu intrați în panică. Acestea vor dispărea după câteva ore sau după o scurtă perioadă de timp.

Pentru ameliorarea stării generale, puteți utiliza medicamente antitermice obișnuite. Păstrați legătura cu medicul de familie pentru a primi toate informațiile de care aveți nevoie.

Majoritatea persoanelor cu aceste simptome pot merge la muncă, fără ca programul zilnic să fie afectat în vreun fel.

Puteți dezvolta unele reacții adverse. Apariția acestor reacții adverse reprezintă modul de manifestare a organismului față de vaccin. Înseamnă că vaccinul funcționează, stimulează sistemul imunitar să producă anticorpii care vă vor proteja împotriva infecției cu noul tip de coronavirus.

Oamenii reacționează diferit la vaccinuri. Unii au reacții adverse minime sau deloc, dar asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu ei. Vaccinul funcționează, doar corpul reacționează într-un mod diferit.

A doua doză trebuie administrată conform RCP (Rezumatul Caracteristicilor Produsului), în perioada aprobată: la 21 de zile după prima doză de Pfizer, la 28 de zile după prima doză pentru Moderna, respectiv la 8 săptămâni după prima doză pentru AstraZeneca.

Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.

În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.

Este nevoie de aproximativ 10-14 zile pentru a dezvolta un răspuns imun optim după a doua doză. Trebuie totuși să fiți precauți și să continuați respectarea măsurilor de prevenție și după acest interval de timp.

Faptul că ați primit a doua doză de vaccin înseamnă că sunteți mai protejat împotriva acestui virus. Vă puteți vizita prietenii ori familia, însă vă recomandăm să respectați regulile de protecție, atât timp cât autoritățile mențin aceste măsuri de siguranță. Este important să le oferim protecție celor care încă nu au fost vaccinați sau care fac parte din categoriile vulnerabile”, anunță autoritățile vasluiene.

Daniel Tănăsuc

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: