42 de vasluieni au fost prinsi pe drumuri, noaptea, în week-end! Vezi ce amenzi au încasat!

Peste 320 de angajati ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în ultimele 48 de ore si au actionat, la nivel judetean, pentru pentru ca Pastele Catolic sã fie sãrbãtorit în sigurantã, iar prevederile legale pentru prevenirea rãspândirii pandemiei de Covid – 19 sã fie respectate.

Au fost derulate 19 misiuni specifice si actiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pietele, târgurile, restaurantele si terasele, precum si mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul actiunilor de control, au fost verificate peste 207 obiective/locatii de interes, 104 mijloace de transport persoane si au fost verificate peste 400 de persoane.

Echipele de control au depistat 29 de persoane care nu au respectat mãsurile de protectie individualã, acestea fiind sanctionate contraventional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 13.750 lei.

Totodatã, politistii au depistat si 42 de persoane care nu au respectat interdictiile privind deplasarea sau libera circulatie, acestea fiind sanctionate contraventional, cu amenzi în cuantum de 7.500 lei.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: