Marius Arcăleanu va fi schimbat din funcția de la CJAS! Postul său a fost scos la concurs!

Casa Națională de Asigurări de Sănătate scoate la concurs postul de director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, post deținut acum de liberalul Marius Arcăleanu.

Astfel, cei de la USR își vor putea pune la cârma CJAS Vaslui un om de-al lor, câtă vreme Sănătatea este sub controlul alianței USR-PLUS.


Pentru a participa la acest concurs, organizat de CNAS în temeiul Legii nr.95/2006, Titlul VIII, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 973/2020, candidații pot depune dosarele de înscriere la până la data de 20 aprilie 2021, orele 17.00.

Concursul constă într-o probă scrisă, care se va desfăşura la amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmată de un interviu, care se va desfăşura în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS din Calea Călăraşilor nr. 248.

Informațiile complete referitoare la modul de organizare a concursului, criteriile de selecție a candidaților și bibliografia de concurs sunt publicate pe site-ul CNAS, la adresa: http://www.cnas.ro/page/posturi-vacante-i-concursuri.html

„Pentru ca reglementările stabilite la nivel național să producă efectele scontate pe întreg teritoriul țării este nevoie de un management performant la nivelul tuturor caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS.

Gestionarea eficientă a fondurilor repartizate și aplicarea corectă și unitară a măsurilor reglementate la nivel național sunt principalele modalități prin care putem asigura un acces mai bun al pacienților la serviciile de care aceștia au nevoie în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Sper că acest concurs va atrage candidaturi puternice la toate casele de asigurări de sănătate”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate până la data de 19.05.2021.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: