Murui si Sandu, liderii rromilor din Murgeni, condamnati la închisoare cu executare

SENTINTÃ…Magistratii Curtii de Apel au dat primele sentinte în dosarul scanlagiilor de la Murgeni. Unul dintre liderii bãtãusilor, Murui Brigadier, a fost condamnat la 1 an si 8 luni de închisoare cu executare. Celãlalt lider, Sandu Victor Iulian, zis Vecean, a scãpat cu o pedeapsã mai usoarã. Instanta a decis sã-l trimitã 1 an si 4 luni în spatele gratiilor. Sentinta este definitivã.

Inculpatii au ajuns dupã gratii dupã ce, anul trecut, la începutul lunii iunie, linistea micului orãsel Murgeni a fost zguduitã de o nouã bãtaie de stradã. Aproximativ 200 de persoane,  membri ai douã grupãri de rromi rivale, au pornit un adevãrat rãzboi,  de la un divort cu scântei, între familiile Murui si Sandu. În urma bãtãii, patru persoane au ajuns la spital, în stare gravã. Imediat dupã conflict, Murgeniul a fost declarat zonã specialã de sigurantã publicã de cãtre conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui.

Chiar si asa, membrii celor douã clanuri au continuat sã se ameninte prin intermediul retelelor de socializare, fãcând live-uri pe facebook. Terorizati, ani la rândul, de clanurile de rromi, locuitorii din  Murgeni au avut un moment de bucurie când au vãzut desfãsurarea impresionantã a fortelor de ordine pe strãzile orasului lor. Chiar dacã multi dintre ei au fost treziti de zgomotul sirenelor, acestia au iesit la balcoane si la scãrile blocurilor sã le multumeascã oamenilor legii.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: