Opt lăcașe de cult vor primi ASTĂZI bani de la Consiliul Județean! Iată lista bisericilor și mănăstirilor care primesc ajutor de la CJ Vaslui!

Trei mănăstiri și cinci biserici din judeţul Vaslui vor primi ajutoare financiare în sumă totală de 360.000 de lei din partea Consiliului Judeţean Vaslui pentru efectuarea unor lucrări de amenajare, întreținere, consolidare sau restaurare. Este un proiect de hotărâre inițiat de președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, cel care a ajutat cultele religioase și în anii precedenți.

Cele trei mănăstiri și cinci biserici care vor primi acești bani – dacă plenul CJ Vaslui va vota acest proiect – au nevoie de lucrări de amenajare, întreținere, consolidare sau restaurare.

La baza proiectului de hotărâre stă o solicitare a Episcopiei Huşilor, în calitate de unitate centrală de cult, dar şi cererile celor opt unităţi de cult care vor beneficia de sprijinul finaciar.

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, din comuna Alexandru Vlahuță, va primi un sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru continuarea executării finisajelor interioare la biserică.

Mănăstirea Grăjdeni, din comuna Fruntișeni, va beneficia de un sprijin financiar în valoare de 40.000 lei pentru continuarea lucrărilor de remodelare a acoperișului și reconfigurare a turlei bisericii.

Se va aloca Parohiei Sfinții Petru și Pavel, din municipiul Bârlad, un sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor de finisaje, dotare și amenajare a bisericii parohiale.

Parohiei Sfântul Dumitru I Huși, din municipiul Huși, îi va fi alocată suma de 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor de la centrul pastoral-social al bisericii.

Mănăstirii Pârvești, din comuna Costești, îi va fi distribuită suma de 50.000 lei pentru executarea lucrărilor de conservare-restaurare a iconostasului de la biserica Sfântul Nicolae.

Parohia Târzii, din comuna Oltenești, va primi un sprijin financiar în valoare de 40.000 lei pentru continuarea executării finisajelor interioare și exterioare și a instalației termice la biserică.

Parohiei Viișoara, din municipiul Vaslui, va beneficia de sprijin financiar în valoare de 40.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construire a bisericii.

40.000 de lei se alocă Parohiei „Înălțarea Domnului” Huși, din municipiul Huși, sprijin financiar pentru executarea lucrărilor de înlocuire a învelitorii bisericii.

„De mai mulți ani, noi ajutăm unitățile de cult, care își propun sau să reabilizeze unitățile de cult. Noi ajutăm bisericile care își propun să înnobileze monumentele existente, lăcașuri de cult care să aibă, la final, o estetică aparte. Este vorba despre unităţi de cult fără venituri sau cu venituri reduse şi care au nevoie de ajutor. Toate aceste lăcașuri de cult, pe care le vom ajuta, contribuie la îmbunătățirea patrimoniului național”, a spus Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: