Astăzi, spunem cu toții: ”Hristos s-a înălțat”. Mesajul PS Ignatie, Episcopul Hușilor

«Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu» (Luca 24, 51-53)

Mesajul pe care îl implică sărbătoarea Înălțării Domnului este unul foarte frumos și, în același timp, paradoxal.

Evanghelistul Luca ne spune că Hristos era împreună cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. În timp ce îi binecuvânta, Hristos S-a înălțat, cu firea Sa omenească, plină de frumusețe și de slavă «strălucitoare ca fulgerul» – cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, la ceruri, și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Ucenicii se uitau înspre Hristos cum se înălța «întru slavă și întru strigare». Era «strigarea» și uimirea îngerilor pentru că Îl vedeau pe Cel care S-a răstignit, Care avea hainele înroșite în jertfa de pe cruce. Se minunau pentru că vedeau firea umană, asumată de Hristos la Întrupare, în mai multă cinste și strălucire decât firea îngerilor.

Ni se spune că după ce Hristos S-a înălțat la ceruri, binecuvântându-i pe ucenici, aceștia s-au întors în Ierusalim cu bucurie foarte mare.

În general, când ne despărțim de cineva de care ne este foarte drag, ne întristăm, chiar dacă este vorba de o despărțire temporară.

Când despărțirea este pentru totdeauna, când cineva pleacă în lumea veșniciei, tristețea este și mai mare, pentru că ne dăm seama că omul, pe care îl iubeam foarte mult, nu mai este lângă noi.

Judecând după mintea noastră omenească, ucenicii ar fi trebuit să se întristeze, pentru că Hristos nu mai era printre ei. Nu s-au întristat, ci s-au bucurat!

Aceeași experiență au trăit și ucenicii Luca și Cleopa, la Emaus, când Hristos S-a făcut nevăzut. Atunci au conștientizat și mai mult prezența Lui în adâncul inimilor lor.

Au mărturisit în uimire și cu o surprindere extraordinară: «oare nu ardea inima în noi, când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia din Scripturi?»

Doar după ce Hristos a frânt pâinea, după ce s-au împărtășit, ei au cunoscut că Hristos este în inimile lor. Făcându-se nevăzut, El s-a făcut prezent mai intens în inimile lor. Abia atunci L-au văzut cu adevărat.

La fel, ucenicilor adunați pe Muntele Măslinilor, Hristos le-a covârșit inimile prin binecuvântarea prezenței Sale. De aceea au plecat cu bucurie.

Preasfinția Sa a afirmat că prezența Domnului în vița și inima omului are puterea de a converti orice tristețe sau dificultate în sens:

Dumnezeu are puterea de a converti în bucurie lucrurile care nouă ni se par dătătoare de tristețe.

Pentru cel care Îl are pe Dumnezeu în sufletul său, nimic din lumea aceasta nu poate să constituie pricină de îndurerare, oricâte încercări s-ar năpusti.

Oricâte cotituri ar lua viața omului care Îl are pe Dumnezeu, el are capacitatea, pe care i-o dă harul, ca toate să le accepte cu deplină mulțumire.

Este greu să înțelegem experiența pe care au avut-o Apostolii pe Muntele Măslinilor, pentru că noi ne încredem prea mult în forțele noastre, în puterea și inteligența noastră.

Sunt nenumărate momente în care ajungem într-un punct limită și atunci conștientizăm, cu maximă trezvie, că nu putem face mai mult. Tot Dumnezeu trebuie să intervină și să ne smulgă din situațiile delicate.

Adevărata noastră stăruință ar trebui să fie cea în care să ne hrănim cât mai mult din simțirea prezenței lui Hristos, care se instaurează prin binecuvântările pe care El ni le dă. Hristos ne dă binecuvântare la Liturghie, ne dă binecuvântare când ne împărtășim, când ne rugăm, când facem o faptă bună, când ne plănuim să ne împăcăm cu un om cu care ne-am certat.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că nimic din ceea ce ține de lumea aceasta, oricât de atractiv ar fi și oricât am crede că poate da un anume sens vieții noastre, nu îl poate mulțumi pe om cu adevărat, așa cum îl mulțumește Dumnezeu.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: