Vasluiul este sub COD GALBEN de ploi, toată ziua de duminică! Sudul țării, COD PORTOCALIU!

Furtuni violente în următoarele ore în România. A fost emisă alertă meteo COD PORTOCALIU pentru zona Dobrogei. Județul Vaslui este sub COD GALBEN de ploi, într-o perioadă în care este mare nevoie de apă în pământ.

Meteorologii ANM au emis avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului pentru interval 13 iunie, ora 10:00 – 13 iunie, ora 23:00.

„În intervalul menționat, în Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei și local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65…70 km/h în vestul și sudul Olteniei, iar în Carpații Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, cu precădere în Transilvania”, a transmis ANM.

De asemenea, a fost emisă avertizare meteo COD PORTOCALIU pentru 13 iunie, ora 14:00 – 13 iunie, ora 23:00 în Dobrogea. 

„În județele Tulcea și Constanța, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, viejlii și grindină. Va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: