Conferință de ULTIMĂ ORĂ a primarului Bârladului, Dumitru Boroș! „Este un asalt nemaiîntâlnit asupra organizației PNL Bârlad! Nu mă lasă să fiu primarul bârlădenilor, vor să mă desprindă de consilieri”, acuză Boroș

Pentru prima dată de la izbucnirea scandalului legat de alegerile interne din PNL Bârlad, pe care Tătaru și camarila sa vor să le confiște, pentru a-și impune oamenii săi, primarul Bârladului, Dumitru Boroș, cel care a fost ales președintele organizației municipale PNL, a ieșit public pentru a prezenta opiniei publice, alături de senatorul PNL Iulian Bîca, varianta corectă și exactă a situației de la Bârlad.

Atât Boroș, cât și Bâca, au demonstrat opiniei publice că Tătaru se folosește de documente inexistente, în timp ce presa de partid prezintă hârtii fără nicio valoare, nesemnate de liderii de la București, drept documente oficiale. O imensă minciună și manipulare, dejucată de cei doi lideri liberali de la Bârlad, în cadrul unei conferințe de presă, susținute în această după-amiază.

Primul care a vorbit a fost primarul Dumitru Boroș. „După cum știți, în data de 16 iunie, ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bârlad au avut loc alegerile la nivel de municipiu. În urma alegerilor, au rezultat următoarele: președinte al organizației municipale – Dumitru Boroș, subsemnatul, vicepreședinți – Dima Ifrim Carmen, Zugravu Mihai, Palade Florin, Luca Liviu, Popa Mioara. Plus membrii și trezorierul. Vă prezentăm procesul verbal de la alegeri, plus componența Biroului Politic Local, și semnăturilor celor aleși prin vot legal, conform ordinii de zi.

După cum știți, în mediul online sau în presă au apărut tot felul de informații FALSE cu privire la alegerile care au avut loc la nivelul municipiului Bârlad.

Trebuie să știți că adunarea de alegeri de la nivel de municipiu a fost precedată de o ședință care a avut loc la nivel de județ, respectiv Biroul Politic Județean, ședință care a avut loc la Huși, în data de 5 iunie 2021. O să-l las pe dl. senator Iulian Bîca, pentru a vă prezenta câteva aspecte tehnice legate de procedura de alegeri, cu trimitere directă la Statut și la Regulament”.

Senatorul Iulian Bîca a prezentat presei un document inedit, o foaie de hârtie anonimă, cu câteva date înscrise pe ea cu pixul.

„Iată, așa arată o ședință a BPJ Vaslui pentru organizarea alegerilor. Sunt una dintre persoanele care am votat împotriva acestui mod de desfășurare a alegerilor, pentru că am considerat că este nestatutar. S-a propus pe convocator un singur punct de pe ordinea de zi, respectiv „Probleme organizatorice”. ~n cadrul ședinței, s-a votat cu totul altceva, organizare de alegeri. Nu mai spun că o parte dintre membri au fost prezenți online, s-au încheiat lucrările în jurul orei 10.32, iar 11.31, 13.50, 16.00 colegii din online încă mai așteptau să voteze.

Acesta este respectul pe care organizația PNL Vaslui îl acordă membrilor săi!

Dar, să revenim la lucrurile noastre. După alegerile din Bârlad, a doua zi, a apărut în presa locală acest document (e vorba de celebra decizie a COCON București, prezentată de o parte a presei locale drept documentul de anulare a alegerilor, n.r.).

Document structurat pe două aliniate, NESEMNAT, ca și când ar fi fost emis de către COCON București. La aliniatul nr. 1 se aduce la cunoștință faptul că sunt sesizări cu privire la modul de organizare a alegerilor la PNL Bârlad, iar la al doilea aliniat ni se prezintă faptul că sunt mai mulți candidați la funcția de președinte și se solicita convocarea BPL în termen de 24 de ore, pentru înființarea unei comisii de organizare a alegerilor.

Probabil că aceia care au scris articolul nu cunosc art. 14, din Regulamentul de Organizare se referă la ședințele CCJ, respectiv Comitetul Județean. Articolul care se referă la Comitetul de Coordonare locală este art. 47.

Bine, problema de legalitate este o nebuloasă pentru ei. Ori nu au specialiști în birou, ori nu-i consultă, ori îi consultă parțial… Deci, acest articol nu ni se adresează nouă.

Vorbind de aliniatul numărul doi, că există mai mulți candidați, trebuie să spunem că era rezolvat deja, din data de 7 iunie, când noi am avut ședința Biroului Local. Suntem una dintre puținele organizații la nivelul județului care ne-am constituit o Comisie de Organizare a Alegerilor, formată din cinci membri.

Deci, vorbim de o adresă de la București nesemnată, neînregistrată, pe care dl. Stolojan, în convorbire directă, a spus că el nu a semnat niciodată acest document și că un asemenea document nu a fost emis de COCON. Bun. Documentul a apărut în presă. Am trimis pe mail extrasul din procesul verbal, din care rezulta că noi am îndeplinit această atribuție.

Ce se întâmplă ulterior? Imediat, BPJ a emis un document, în baza unui document inexistent! În acest document se spune că „având în vedere decizia Comisiei de organizare a alegerilor, din data de 17.06.2021”, deci un document care nu există…

Ei își fundamentează această adresă, cu numărul 147, pe un document inexistent. Probabil, se așteptau să-l semneze, dar nu l-au semnat cei de la București. Se stabilește ca dată de reluare a alegerilor ziua de marți, 22.06. Suntem oameni normali. Găsește cineva în adresa inexistentă cu numele dlui Stolojan vreo referire cu privire la anularea alegerilor din organizația Bârlad?”

Primarul Dumitru Boroș: „Se observă un asalt susținut împotriva organizației din Bârlad! Eu am vorbit cu dl. Stolojan, personal, iar domnia-sa mi-a spus că nu a semnat așa ceva, nu-și însușește acest document, care nu are nici antet, nici semnătură, nici ștampilă. Un document oficial are semnătură, în primul rând, și antet, pentru că nu mai este obligatoriu să pui ștampila. Dar acest document prezentat ca fiind de la dl. Stolojan nu are nici antet, nici semnătură. Documentul de la județ are un număr de înregistrare, dar nu și-l asumă nimeni. Vedeți ce practică avem la nivel județean? Noi, Bârladul, care am fost și suntem organizația cea mai puternică din județ… Așa procedează actuala conducere de la județ cu Bârladul! Un asalt nemaiîntâlnit! Nu am văzut niciodată acest fel de a conduce, să trimiți hârtii nesemnate și să pretinzi să producă consecințe juridice.

Ca să vedeți unde duc lucrurile. Iată documentul care a fost emis după ședința BPJ de la Huși, după atitudinea pe care au luat-o 17 membri din Biroul Județean, pentru că actuala conducere ne ținea numai pe whattsap. Ce spune aici? Articolul 2: „La ședințele de alegeri din organizațiile locale vor participa, în mod obligatoriu, cel puțin unul dintre secretarii generali ai BPJ și, facultativ, câte un membru”.

Deci, mandatul pe care îl dă Biroul Politic Județean este de a participa, este un mandat, nu este o comisie. Dacă ar fi fost vorba de o comisie, la nivel de județ, trebuia să se discute comisia, componența, votul, fiind vorba de persoană și de alegeri, vot secret și mandatul de a delega altcineva.

De ce spun acest lucru? Am fost la Vinderei și l-am găsit pe dl. Pălăduță după o casă de om, se ascundea după o anexă. I-am zis: „Domnule, ce se întâmplă aici?”, el spune: „Păi, facem alegeri”. „Cine este aici?”, întreb, mi se spune „Dl. Pălăduță”. Atenție!, dl. Pălăduță nu a fost votat de BPJ să organizeze sau să semneze pe documentele de alegeri, la nicio comună”, spune primarul Boroș, dezlănțuit.

La final, edilul Bârladului a adăugat:

”Ne dă puterea de a participa și de a supraveghea alegerile. Aș mai spune doar atât, și pentru cei de la București și pentru cei la Vaslui: prin absurd dacă ar fi o contestație, nu o poți judeca de unul singur. Trebuie să-l contactezi și pe celălalt, să-și spună punctul de vedere, să vină cu un document sau să-și spună o părere.

Nu ne băgăm într-un birou și anulăm noi alegeri pentru că putem, noi, astăzi, să semnăm. Să știți că și în cele mai complicate procese din lumea asta, chiar și când omul este condamnat la moarte, i se dă ultimul cuvânt.

În anii din urmă, la astfel de alegeri participau și unul sau doi reprezentanți de la București. De data asta nu s-a mai întâmplat, dar unde vom ajunge dacă facem comisii de unul într-un birou și le trecem pe o hârtie? Ce imparțialitate mai poate fi la alegeri dacă facem comisii după cum vrem noi?

Pentru a nu avea probleme am pus în dsicuție și situația domnului Georgică Vulpe. În decembrie, domnul Vulpe și-a dat demisia din PNL și din funcția de consilier, din motive personale. Au urmat discuții cu colegii de partid, inclusiv cu mine și a completat cu “voi vedea eu unde îmi este locul”. Au trecut șase luni de atunci și acum ne-am trezit cu o solicitare din partea domniei sale, că vrea să candideze. Păi, cum, dacă a plecat din partid? Și nu numai că a plecat, dar a și pornit o adevărată campanie împotriva primarului și a organizației.

Am auzit apoi că, în data de 31.05.2021 și-a retras demisia. Aceasta nu poate fi retrasă la câteva luni distanță. Calea, pentru dl Georgică Vulpe era să se înscrie în PNL. Am votat situația lui și majoritatea membrilor, mai puțin cu două abțineri, au votat că nu îndeplinește condițiile de a participa la ședință.

Tot în acea ședință, am discutat candidaturile, le-am nominaiizat și am stabilit condițiile pe care trebuie să de îndeplinim. Am întâlnit, ca întotdeauna, probleme cu cotizația. Aveam o adresă de la Vaslui cu un tabel în care erau trecute numele oamenilor dar nici o sumă de bani. În batjocură, făcută adresa. Am făcut apel în repetate rânduri să primim situația cu oamenii care au plătit și care nu a plătit. Am tot cerut situația asta, dar au refuzat să ne-o pună la dispoziție, așa cum ne-a fost transmis de doamna care se ocupă de situația asta.

Am făcut ce aveam de făcut și am afișat convocatorul. Au venit unii la noi care au susținut că au plătit cotizația la bancă, chiar dacă noi eram de găsit până seara târziu. Dar dacă tot au făcut lucrul acesta, le-am cerut extrasul de cont. Nici pe astea nu le-am văzut.

Oamenii aceștia sunt manipulați de 3-4 oameni care nu au nimic în comun cu liberalismul! Sunt oameni care s-au atașat în ultima periodă de timp și vor să distrugă organizația de la Bârlad.

Eu, ca primar, nu pot să funcționez fără un sprijin politic. De aceea am tras în campanie și am sperat că vom avea majoritate în Consiliul Local. Acum avem 9 consilieri, dar vor să mă desprindă și de consilierii cu care trebuie să-mi duc mandatul. Unde s-a mai întâmplat așa ceva? Te zbați să faci ceva și vine unul care și-a dat demisia din partid și-ți spune că vrea să facă altceva și că vor să facă Revoluție.

Nu eu hotărăsc intrarea în partid dar trebuia să vină legal că nu e un capăt de țară. Era discutată adeziunea domniei sale și se lua o hotărâre. Și nu este singurul care sună pe telefon și face presiuni asupra membrilor partidului. Am văzut și pe doamna Enea Maria, care nu este membră de partid și a candidat la ALDE. La fel și domnul Budescu, candidat de la ALDE. Am fost oameni deschiși, am cerut să ne comunice de la Vaslui, dar nu ni s-a răspuns”.      

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: