COD PORTOCALIU de vreme rea în aproape toată țara! Județul Vaslui, sub COD GALBEN de ploi și vijelii!

Conform meteorologilor, de astăzi de la ora 14 până mâine dimineață cea mai mare parte a țării va intra sub Cod Portocaliu de de vijelii puternice, grindină, cantități de apă  importante. Astfel, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Banat, Crișana, vestul și nordul Munteniei și al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină de medii și mari dimensiuni.  Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp și izolat, îndeosebi în vest, centru și la munte, 70 l/mp.

De asemenea, începând de azi de la ora 12 până mâine seara toată țara intră sub Cod Galben de instabilitatea atmosferică care se va accentua și se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20-40 l/mp.

În același timp, meteorologii au emis un Cod Portocaliu de caniculă valabil pentru mâine pentru Oltenia, Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35-38 de grade. Restul țării se va afla sub Cod Galben de caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: