”Ziua cuțitelor lungi” din PNL Vaslui! ”Rog colegii PNL să nu voteze orbește cu Tătaru, doar pentru că li s-a ordonat asta. Să analizeze toți candidații”, spune un liberal important din județ

Peste câteva ore, se va afla numele celui care va conduce PNL județean pentru următorii 4 ani. Sunt trei candidați în luptă, fiecare cu motivațiile sale. De departe, cel mai contestat candidat este Nelu Tătaru, actualul președinte al PNL Vaslui. Să ne amintim de o declarație din februarie a.c., atunci când BPJ aproba susținerea lui Ludovic Orban la funcția de președinte al partidului, la sugestia lui Tătaru.

Au fost și contestații la adresa președintelui Ludovic Orban.

Cred că sunt unul din cei mai îndreptățiți oameni, stând alături de el (de Orban, n.r.) în toată aceasta perioadă grea și fiind unul care a înțeles și momentul politic al negocierilor, propun un vot de susținere din partea FILIALEI PNL VASLUI. Mulțumesc!”, spunea Tătaru.

Acum, ca un veritabil cameleon politic, Tătaru se întoarce și spune că este în tabăra lui Cîțu. O fi, oare, speriat de așa-zilele ilegalități descoperite de DNA la ministerul condus de el, despre care a scris toata presa centrala, lunile trecute? Iată un text de pe site-ul http://www.national.ro, dar mai sunt și altele… Nu știm, dar vom afla cum se va termina povestea.

Ei bine, după ani de zile în care a fost cvasi-absent din județ – zero conferințe de presă, zero intervenții publice, aproape inexistentă colaborare cu liberalii vasluieni – Tătaru s-a agitat peste poate și a tras sforile, spun surse apropiate acestuia, pentru a prinde al doilea mandat de președinte PNL.

În luptă intră și Marius Arcăleanu, candidatul care a strâns peste 50.000 de voturi la CJ, în septembrie 2020, dar și primarul Bârladului, Dumitru Boroș. Doi oameni pe care Tătaru i-a marginalizat în permanență, cu care a refuzat să discute, de luni de zile!, pe care îi dorește excluși din PNBL cât mai repede. Totul se va face sub privirile celor doi candidați la cea mai înaltă funcție în PNL, Florin Cîțu și Ludovic Orban.

”Este un moment delicat, tensionat. Rog colegii care vor vota viitorul președinte PNL Vaslui să nu voteze orbește cu Nelu Tătaru, doar pentru că așa li s-a trasat, li s-a ordonat, să pună în balanță ceea ce au făcut fiecare candidat în parte”, spune un liberal important, înaintea alegerilor interne, programate pentru ora 16.00.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: