Safir - ceva bun pentru gratar

Reacție amară a primarului din comuna Ștefan cel Mare! ”Noi, primarii, am ajuns femei de serviciu, tăiem bălădăile”, spune Mihai Moraru

Tot mai mulți primari din județul Vaslui susțin că actuala guvernare PNL-USR este un dezastru pentru administrația publică, în condițiile în care edilii vin la serviciu doar pentru a semna condica. Nu sunt finanțări guvernamentale și nici europene, este un blocaj total.

Au dispărut proiectele masive din perioada PSD, nu se mai face nimic în teritoriu, nu se toarnă niciun metru de asfalt, cu fonduri de la cei care conduc acum România. Tot ce se mai lucrează este pe baza celebrului PNDL, care a scos din noroaie sute de sate din județul Vaslui.

Liberalii, în imensa lor deșteptăciune, au adunat la CNI zeci de mii de proiecte, ale primăriilor din toată țara, însă nu aprobă mai nimic, blocând de tot primăriile. Pe ici, pe colo, funcție de apartenența la PNL, unii primari de comune mai primesc ceva bănuți de la CNI, restul așteptând un semn de la București.

La Ziua Comunei Ștefan cel Mare, edilul Mihai Moraru a spus că de un an de zile toate proiectele sunt îngropate în sertarele CNI, în timp ce primarii nu au nicio șansă pentru a respecta ceea ce au promis în campania electorală.

”Noi, când ne întâlneam la Ziua Comunei, vă așteptați să vă prezint niște proiecte, care vă interesau. Uitați că, în acest an, nu prea am ce să vă spun.

Am un an de când dvs. m-ați votat, și vă mulțumesc pentru acest lucru, am 13 proiecte depuse la Compania Națională de Investiții și NICIUNUL semnat! Singura bucurie în comuna noastră a fost de Ispas, când am făcut un pic de aghiazmă la Sala de Sport din satul Ștefan cel Mare. Acolo, contractul a fost semnat când la guvernare era Partidul Social Democrat.

Primarii au ajuns oameni de serviciu în comune! Tăiem doar bălădăile, și atât. Rolul unui primar este să facă proiecte și să se ducă la București, să ia finanțare, să facă tot ce este nevoie pentru localitatea sa, să dezvolte localitatea. Apă, canal, gaze, asfalt. Asta așteaptă toată lumea. Un an este îngropat, pur și simplu”, a spus primarul.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: