Safir - ceva bun pentru gratar

Un vasluian a fost ”ușurat” de bunuri de 60.000 de euro, dintr-un apartament! S-a acționat la pont!

Un vasluian de 33 de ani a sesizat, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii după ce apartamentul său a fost călcat de hoți. Aceștia au plecat din locuința păgubitului cu bani și bunuri de peste 60.000 de euro. Furtul pare tras la indigo cu un altul petrecut în luna iunie. Atunci, casa unui alt vasluian a fost călcată de hoți, în ziua în care acesta nu era acasă și au plecat cu 20.000 de lei și 20.000 de euro. Surse din poliție spun că este posibil ca gruparea infracțională să acționeze la pont.

“În ziua de 4 iulie 2021, ora 10.00, polițiștii vasluieni au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că autori necunoscuți au pătruns în locuința sa de unde au sustras bani și obiecte de valoare. În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru identificarea autorilor, tragerea acestora la răspundere și recuperarea prejudiciului cauzat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: