Cîțu a tratat primarii cu dispreț, de parcă ar fi fost ultimii oameni! ”Au venit 60 de primari. Nici măcar nu ne-a băgat în seamă”, spune deputatul Popica

Acum o săptămână, premierul Florin Cîțu era așteptat de 50-60 de primari vasluieni, care doreau să stea de vorbă câteva minute cu șeful Guvernului și să-i înmâneze un memoriu cu nevoile județului. După cum se vede în imagini, cu o greață pe care nu și-o poate masca, premierul s-a întors cu spatele la primari și, prin aceasta, a arătat că nu-i pasă de județul Vaslui, deși aici sunt mulți cetățeni care sunt de partea PNL.

Invitat la o emisiune, la postul Vaslui TV, deputatul Eduard Popica a criticat gestul premierului, cel care a sfidat un județ întreg, pentru a participa la o întrunire de partid.

”Da, am putut vedea cum premierul a fost așteptat de 60 de primari din tot județul Vaslui, vedeți ce reacție a avut, deși în spatele dumnealui sunt cam 60 de primari. Dumnealui a ajuns în județul Vaslui, s-a întors cu spatele la noi, a dat câteva declarații pentru presă, după care s-a dus la conferința PNL. Era atât de simplu să stea două minute de vorbă cu administrația locală și județeană.

Noi i-am pregătit un memoriu de bun-simț, prin care solicitam niște sume pentru toate primăriile din județul Vaslui, indiferent de culoarea politică, doar pentru subzistența acestor primării. Sunt 20% dintre primării, în județ, care nu pot să-și încheie anul bugetar, nu au bani. Nu mai punem faptul că sunt primării care au nevoie de cofinanțări pe fonduri europene, nu mai punem că sunt 6-7 primării care nu mai au bani nici de salarii.

Ați văzut reacția dlui Cîțu, nici măcar nu ne-a băgat în seamă”, a spus Eduard Popica.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: