Cadrele didactice invitate în bãnci. Mâine se va sustine examenul scris de definitivat

Proba scrisã din cadrul examenului national pentru definitivare în învãtãmânt, sesiunea 2021, se va desfãsura miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen de la Liceul Stefan Procopiu Vaslui. Proba se va desfãsura la 28 de discipline. Au fost admisi la proba scrisã si sunt asteptati sã participe cei 159 de candidati (dintr-un total de 182 de candidati înscrisi la începutul anului scolar), care au îndeplinit cumulativ urmãtoarele conditii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel putin un an, calificativul pentru anul scolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmeticã a notelor obtinute la inspectia la clasã si la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Conform Metodologiei-cadru de organizare si desfãsurare a examenului national pentru definitivare în învãtãmânt, aprobatã prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 si a Procedurii operationale nr. 30.470.01.07.2021, în vederea sustinerii probei scrise, candidatii vor avea acces în sãlile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 si, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate mãsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor nationale, referitoare la normele de prevenire si combaterea rãspândirii virusului SARS-CoV-2.

Dupã primirea subiectelor, durata de redactare a lucrãrilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depãsit numai în cazul candidatilor cu cerinte speciale cãrora, ca urmare a solicitãrii si pentru asigurarea egalitãtii de sanse, li s-a aprobat acest lucru. Disciplinele de examen cu cel mai mare numãr de candidati înscrisi sunt: învãtãmânt prescolar în limba românã – 42 de candidati, educatie fizicã si sport – 19 candidati, învãtãmânt primar în limba românã – 19 candidati, psihopedagogie specialã – 14 candidati.

Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minoritãtilor nationale la solicitarea candidatilor, elaborarea baremelor de evaluare si afisarea acestora, dupã sustinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici si Evaluare în Educatie. Dupã finalizarea probei scrise, subiectele si baremele de evaluare se vor afisa si la avizierele centrelor de examen. Primele rezultate vor fi afisate în data de 21 iulie, în centrele de examen si pe site- ul definitivat.edu.ro. Contestatiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 si 22 iulie.

Rezultatele finale se afiseazã la centrele de examen si pe site-ul anterior mentionat, în data de 28 iulie. Nota la proba scrisã are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie sã fie de cel putin 8 (opt). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practicã în învãtãmântul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, si obiectivul acestui examen national.

Prin dobândirea definitivãrii în învãtãmânt, cadrul didactic depãseste stadiul de debutant si poate intra pe o rutã ascendentã de profesionalizare. Informatii suplimentare despre organizarea si desfãsurarea examenului national pentru definitivare în învãtãmânt, precum si despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro. Biroul de presã Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: