Vești bune pentru negreștenii fără un loc de muncă! Primăria organizează târgul locurilor de muncă!

Primăria orașului Negrești organizează marți, 20 iulie 2021, începând cu orele 11.00, la Casa Orășenească de Cultură “Neculai Cioată”, Târgul locurilor de muncă. Dacă sunteți din zona Negrești și căutați un loc de muncă sau doriți să faceți o schimbare în carieră, sunteți invitați să discutați direct cu angajatorii ce vor fi prezenți la eveniment.

Unii din cei mai mari angajatori din zonă și-au anunțat deja prezența si vor avea standuri de prezentare cu ofertele locurilor de muncă active.

”Pe această cale, informăm agenții economici interesați despre faptul că participarea la acest eveniment este gratuită și reprezintă o oportunitate de a cunoaște direct oferta de forță de muncă, de a recruta și selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante”, anunță primarul Negreștiului, Cristi Rusu.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: