Safir - ceva bun pentru gratar

PS Ignatie: „Sfântul Ilie nu trăia ca un om plictisit, care așteaptă să treacă zilele!”

În după-amiaza zilei de luni, 19 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei la biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad, cu prilejul hramului sfântului locaș.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Eduard Irimiea și părintele protopop Vasile Lăiu, parohul bisericii.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a evidențiat trei caracteristici ale personalității Sfântului Proroc Ilie, prin care îl putem descoperi drept „un om cu nume mare”:

Într-un text din slujba dedicată Sfântului Ilie, acesta este numit „cel cu nume mare”. Imnograful, cel care a alcătuit acest text liturgic, a găsit de cuviință să-l numească astfel pe prorocul din Tesba Galaadului, din trei motive importante.

Astăzi, când ne referim la o anumită persoană, ca având un „nume mare”, ne gândim, în general, la poziția socială pe care o ocupă, la funcția pe care o deține. Îl vom numi un „om mare” în funcție de prestigiul de care acela se bucură. Nu ne referim neapărat la caracterul aceluia sau la cât de pregătit, de profesionist, este în domeniul său.

O asemenea abordare este, evident, una complet eronată.
Într-un cântec popular se spune că „a fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare”.

Funcțiile sunt trecătoare. Nu acestea sunt cele care ne fac „mari”, ci mai ales caracterul, modul cum ne raportăm la cei din jurul nostru, câtă smerenie (modestie) avem față de cel care poate fi într-o situație mai delicată decât noi.
A fi oameni de caracter înseamnă să manifestăm o stare de respect (cinste) față de cei din jurul nostru.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este numit „cel cu nume mare” pentru că a avut fervoare și entuziasm pentru credință.
Sfântul Ilie nu trăia ca un om plictisit, care așteaptă să treacă zilele, neavând ce face. Era plin de entuziasm și uimire față de credința în Dumnezeu, față de Dumnezeul Cel Adevărat, Căruia el Îi slujea cu foarte multă abnegație.
Pentru el, credința era o sursă de entuziasm și bucurie, nicidecum de platitudine sau lâncezeală.
Nimic din lumea aceasta nu ne poate bucura, nu ne poate smulge din marasmul grijilor și din plictiseală, așa cum o poate face credința.

Un om credincios știe să aibă bucurie și lumină în sufletul său. El știe să găsească, zi de zi, atunci când intervin situații limită (de răscruce), delicate, în care se simte doborât și zdrobit, resursele necesare pentru a se remonta sufletește.
Omul credincios găsește această sursă (a credinței), din care poate să învieze, să se refacă din punct de vedere spiritual.
Sfântul Proroc Ilie a avut această sursă de entuziasm, de râvnă.

De aceea, Dumnezeu, când îl întâlnea, îl întreba în felul următor: „Ilie, ce faci tu aici?” iar el răspundea, cu maximă promptitudine și sinceritate: „Doamne, eu cu râvnă râvnesc pentru Tine” (adică – „sunt entuziast, am căldura credinței, bucuria de a Te sluji și de a Te avea în viața mea”).

A doua caracteristică specifică Sfântului Proroc Ilie a fost credința puternică și statornică:

Un al doilea motiv pentru care Sfântul Proroc Ilie a fost numit, de către imnograf, „cel cu nume mare” este faptul că a avut o credință puternică, care l-a ținut statornic, indiferent de intemperiile și vicisitudinile vieții.
Nu i-a fost foarte ușor. S-a împotrivit (s-a pus de-a curmezișul) față de regii lui Israel din vremea respectivă, care voiau să impună o zeitate (un idol, o proiecție iluzorie a minții).
Regele Ahab s-a căsătorit cu o păgână din Fenicia. Aceștia se închinau lui Baal – zeul tunetului și al fulgerului, dar și al fertilității pământului.

Acest zeu a fost umilit (smerit) când Ilie, cel care slujea Dumnezeului Celui Adevărat, a încuiat cerul timp de trei ani și jumătate, timp în care a fost o secetă cumplită. Astfel, l-a umilit pe acest zeu, practic inexistent.
Sfântul Proroc Ilie a avut o credință deosebit de puternică și conștiința faptului că el trăiește credința autentică, în raport cu toți contemporanii săi, care își asumaseră o credință falsă.

Nu este un lucru foarte la îndemână a demonstra celor din jurul nostru, care sunt majoritari, că noi – minoritarii, trăim autenticitatea credinței, în timp ce toți ceilalți – majoritari, se iluzionează că slujesc unui zeu care, de fapt, nu există.
Sfântul Proroc Ilie le-a demonstrat celor din jurul său cine slujește credinței celei autentice, Dumnezeului Celui Adevărat, prin jertfa de pe Muntele Carmel. Acolo a pregătit altarul, a pus pietre și apă de jur împrejur, iar în mijloc a așezat vițelul care, prin rugăciunea lui Ilie, a fost mistuit de un foc venit din cer. Această mistuire a jertfei de pe altar era un indiciu care arăta că Ilie slujea Dumnezeului Celui Viu și Adevărat, iar nu unuia care era o simplă minciună a minții.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că, datorită credinței și râvnei sale, Prorocul Ilie s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu:

Cel de-al treilea motiv pentru care Sfântul Ilie a fost numit „cel cu nume mare” este acela că Dumnezeu l-a învrednicit să se bucure de vederea tainică a Sa, pe muntele Horeb.
După 40 de zile de post, Dumnezeu i Se descoperă lui Ilie și îi spune că El nu va fi prezent nici în foc, nici în pucioasă, nici în cutremur, nici în fulger, nici în tunet, ci în adierea lină (imperceptibilă) de vânt. Acolo va simți prezența lui Dumnezeu și Îl va vedea.

Doi proroci ai Vechiului Testament s-au învrednicit de teofanie (vederea lui Dumnezeu) – Prorocul Moise pe muntele Sinai (o altă denumire a muntelui Horeb) și Prorocul Ilie pe muntele Horeb.
Datorită acestui motiv, cei doi proroci sunt de-a dreapta și de-a stânga lui Hristos, la Schimbarea la Față, pe Muntele Taborului, când ucenicii L-au văzut în slavă – copleșit de lumina cea dumnezeiască, de energiile cele necreate și ființiale.

Aceste motive sunt foarte diferite față de cele cu care noi suntem obișnuiți, mental vorbind, în a evalua un om și a spune că este un „om mare”.
Din punct de vedere spiritual, un „om mare” este cel care are entuziasmul credinței, râvnește (se străduie) să trăiască pentru autenticitatea acesteia.
Biserica este locul în care ni se arată Dumnezeu, este un „Horeb duhovnicesc”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: