VIDEO Nu vă puneți cu Poliția Rutieră! Polițistul-erou de la Vaslui, instructor de conducere defensivă pentru colegii din IPJ!

După ce a absolvit un curs internațional de conducere defensivă și nu numai, polițistul erou de la Vaslui, Alexandru Mălăncuș, a devenit instructor de conducere defensivă pentru colegii din IPJ. Prin mâna polițistului vor trece toți colegii din cadrul inspectoratului. La finalul cursului, aceștia vor primi inclusiv un atestat care le va da voie să folosească sistemele acustice și luminoase în timpul misiunilor specifice. De reținut este și faptul că Alexandru Mălăncuș este unul  dintre cei 10 polițiști din cadrul IGPR cu astfel de calificare.

”Astăzi avem o sesiune de instructaj și pilotaj modulul 1 defensiv. În cadrul IPJ Vaslui se desfășoară un program de pregătire tactică de specialitate în ceea ce privește conducerea defensivă cu autospecialele de poliție. Până în momentul de față, un astfel de exercițiu nu a fost făcut deoarece face parte dintr-un program abia început în România.

În momentul acesta suntem 10 instructori la nivel național și ne ocupăm de formarea și instruirea polițiștilor și vom avea, ca obiect, perfecționarea polițiștilor în conducerea autospecialelor cu sistemele acustice și luminoase în funcțiune. Ne dorim astfel să preîntâmpinăm producerea unor evenimente neplăcute dar și să avem, în stradă, o generație de polițiști mult mai bine pregătită”, a declarat Alexandru Mălăncuș.

În cadrul exercițiului de pregătire de astăzi, polițiștii au învășat să conducă ăn viteză, să stăpânească mașina, să evite obstacole și să frâneze la timp. De asemenea, la finalul cursului de pregătire, cursanții vor primi atestate sau, în cazul în care vor pica testele, nu vor mai avea voie să folosească sistemele acustice și luminoase ale autospecialelor de poliție.

Alexandru are o viață profesională de excepție. El a participat la diverse misiuni internaționale, în Polonia 2016, Bulgaria 2017 (unde a salvat viața unui băiețel de naționalitate rusă care risca să se înece cu mâncare), Muntenegru 2019, Ungaria 2019. Polițistul este un exemplu de integritate și verticalitate profesională, fiind recompensat cu diverse distincții interne și internaționale. Tot el este celebru pentru faptul că, în urmă cu câțiva ani, aflându-se în timpul ĺiber, a prins în flagrant autorul unei tâlhării pe care l-a imobilizat cu cureaua propriilor pantaloni, după care l-a condus la sediul Poliției. De asemenea, în urmă cu mai bine de o lună a fost primul care a ajuns la un accident rutier și a reușit să salveze viața victimei după ce i-a acordat primul ajutor.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: