A scris ISTORIE în administrația locală județeană! Astăzi, primarul Valerian Hriscu împlinește 70 de ani! La Mulți Ani, domnule primar!

Este, fără îndoială, unul dintre cei mai longevivi primari din România, fiind la al șaselea mandat câștigat cu scoruri zdrobitoare la locale. A fost director la Revoluție, la o întreprindere județeană, iar din anul 2000 conduce comuna Lipovăț în armonie și liniște, făcând din această localitate o comună în care condițiile sunt similare cu cele de la oraș. Astăzi, pe 29 iulie, este ziua sa de naștere, împlinind frumoasa vârstă de 70 de ani.

Vorbim de primarul comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, cel care a scris istorie în administrația județeană, atât prin ceea ce a realizat în posturile importante pe care le-a deținut de-a lungul anilor, cât și prin tenacitatea cu care a urmărit proiectele de dezvoltare ale Lipovățului, comună care are acum apă, canalizare și gaze, exact ca la oraș. Tot la Lipovăț veți găsi mulți kilometri de asfalt, școli și grădinițe noi, sală de sport de dimensiuni impresionante, parcuri. Pentru că Valerian Hriscu a reușit în cele șase mandate – tocmai l-a început pe al șaselea în septembrie 2020 – să facă ceea ce mulți primari încă visează.

”Îl cunosc foarte bine pe dl. primar, am un sentiment de apreciere și prețuire pentru domnia-sa, iar astăzi, când împlinește o frumoasă vârstă, îi transmit sincere urări de bine, sănătate și fericire. Este un om deosebit, care are o legătură specială cu Biserica, iubit de locuitorii săi”, spune preotul Petru Damian, unul dintre cei care îl felicită astăzi pe primar, la această zi specială.

Îi dorim primarului comunei Lipovăț ani mulți de viață, să se bucure de cei dragi, iar viața să-i aducă multe împliniri.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: