Grădinița de 500.000 de euro, din Fălciu, a fost predată de Nomis 2003 către comunitatea locală! Condiții europene pentru micuții Fălciului!

Constructorii de la Nomis 2003 au predat către primăria comunei Fălciu un obiectiv foarte important pentru comunitatea locală, respectiv grădinița din satul reședință, o investiție de 500.000 de euro, din fonduri europene. Este un moment așteptat de primarul Neculai Moraru, cel care primește în zestrea comunei o clădire frumoasă, funcțională, modernă. Sunt puține comune din județ care se pot mândri cu un astfel de sediu de grădiniță, dotat absolut cu tot ce este necesar pentru a găzdui cei mai mici locuitori ai comunei Fălciu.

”Am făcut recepția clădirii, iar noul an școlar îi va găsi pe copii cu cele mai bune condiții de predare. Sunt patru săli de clasă, sală de spectacole pentru cei mici, sală de primiri, bucătărie, condiții de refrigerare a produselor, centrală proprie, grupuri sanitare moderne. Avem o grădiniță compatibilă cu ceea est în Europa, cu sistem de alarmare, absolut tot ce este nevoie”, a declarat primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru.

Pe lângă copiii din Fălciu, aici vor fi aduși cu microbuzele și micuții de la Bozia și Odaia Bursucani.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: