Vasluienii de la Hands of Angels și Lupii lui Calancea au transformat ultima seară a Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui într-un show incendiar

Final de zile mari pentru Zilele Culturale ale municipiului Vaslui după ce, pe scena din Centrul Civic, au urcat vasluienii de la Hands of Angels urmați de Lupii lui Calancea. Ambele trupe au reușit să ridice, de pe scaune, sute de vasluieni care au dansat și cântat împreună cu cele două trupe. De asemenea, spectacol au reuțitsă facă și membrii Rapsodiei Vasluiului. La finalul spectacolului, primarul Vasile Pavăl, însoțit de cei doi viceprimari, au premiat elevele care, în baza proiectelor puse pe hârtie, au câștigat concursul ”Primar pentru o zi”. Câștigătoarele au avut ocazia să-i însoțească, timp de o zi, pe primar și cei doi viceprimari, la toate treburile acestora. În fața spectatorilor, elevele de liceu au declarat că nu e o muncă ușoară să ții în mâini administrația orașului și au promis că vor pune umărul și de acum încolo la dezvoltarea Vasluiului.

La ceremonia de închidere a Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui a participat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, ca reprezentant al instituției partenere în organizarea spectacolelor.”Iată că, încet încet, serile magice ale Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui se apropie de final. Noi ne simțim obligați să mulțumim tuturor acelora care au pus umărul la realizarea acestui frumos spectacol. Este o onoare pentru noi să avem, pe această scenă, atât de multe talente care să ne încânte. Avem și o mare mulțumire pentru că vasluienii au fost, în aceste seri, într-un număr atât de mare și au susținut pe cei care s-au prezentat în fața lor. Nu putem decât să mulțumim tuturor care au contribuit la sucesul acestor zile”, a spus Dumitru Buzatu.

De asemenea, primarul Vasile Pavăl a mulțumit vasluienilor de modul în care s-au prezentat în fața artiștilor care au evoluat pe scenă și, împreună cu miile se spectatori a numărat secundele până la stratul focului de artificii, ultimul moment al Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui. ”Ne îndreptăm spre finalul acestor trei zile, zile din care au mai rămas doar câteva momente. Stimați vasluieni, ați fost la înălțime și vă mulțumesc. Să numărăm împreună secundele până la startul focului de artificii, ultimul moment al acestor seri magnifice”, a spus și primarul Vasile Pavăl.     

Peste 80 de familii cu 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de Primăria Vaslui

Și tot în ultima zi ale Zilelor Culturale ale munipiului Vaslui, seniorii au avut parte de o supriză. Primăria Vaslui a organizat nunta de aur pentru cele peste 80 de perechi din municipiu care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. ”Mirii” au avut parte de o petrecere românească, organizată la restaurantul Clasic și întreținută de cei de la Rapsodia Vasluiului. Surprinzător a fost faptul că, chiar dacă vorbim de persoane trecute bine de prima tinerețe, ritmurile muzicii i-au ridicat de pe scaune și i-au scos, în număr mare, la dans. ”1971! Sunt convins că a fost un an deosebit pentru dvs. Pentru că, în acel moment ați pornit, împreună, pe un drum. V-ați prezentat în fața ofițerului Stării Civile și a-ți spus DA. Anii au trecut și a-ți rămas împreună o viață de om. Sunt convins că, în tot acest timp au fost bucurii și necazuri dar sunteți și acum împreună reușind să învigeți un dușman al nostru, al tuturor, timpul. Vă doresc ca și de acum încolo să faceți același lucru”, a spus primarul Vasile Pavăl.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: